Sunday , April 28 2024

250 de medici stomatologi au participat la un curs organizat de Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava

Sâmbătă, 2 martie 2024, Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava (CMS-SV) a organizat o întâlnire la care a susținut un curs dr. Luminița Oancea, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, președinte al Societății Române de Protetică Dentară și Maxilo-Facială.

La întâlnirea organizată de CMS-SV la Sala de Evenimente BlackRock au participat aproximativ 250 de medici stomatologi  și au fost discutate, de asemenea, multiplele proiecte ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România, un accent deosebit fiind pus pe acțiunile de sprijinire a cabinetelor mici și mijlocii.

”A fost o sâmbătă dedicată profesiei la Suceava, cu oameni entuziaști și pasionați! A fost o plăcere în egală măsură, ca alături de dr. Smărăndița Păcuraru, să împărtășesc proiecte si idei de dezvoltare din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România cu medicii suceveni, care la rândul lor ne-au prezentat inițiativele locale. O atmosferă constructivă, cu iz de primăvară și noi începuturi”, a declarat dr. Luminița Oancea.

”Mulțumirile noastre merg, desigur, către dr. Doru Mateiciuc, Președintele CMS-SV, dr. Tiberiu Martiniuc, vicepreședinte, și dr. Gheorghiță Bogdan, secretar al CMS – SV, pentru organizare și pentru ocazia oferită de a ne prezenta proiectele colegilor într-un cadru minunat”, a transmis dr. Smărăndița Păcuraru, vicepreședinte al al Colegiului Medicilor Stomatologi din România. (O.S.)

Vezi si

O mașină a luat foc pe centura Sucevei (FOTO, VIDEO)

Duminică, în jurul orei 10.30, un autoturism a luat foc pe  centura ocolitoare a municipiului …