Friday , April 26 2024

Tag Archives: Minister

Megafrauda bancara: Saramet suspendat, angajatii ministerului concediati

DIICOT investighează 100 de persoane într-un caz de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro. Printre persoanele cercetate se numără Şaramet şi trei angajaţi ai Ministerului Economiei, respectiv Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu. Directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, …

Mai mult »

Andronescu vrea sa elimine antetul ministerului de pe diplomele de licenta

Diplomele de absolvire ar putea avea înscris numele universităţii la care au fost efectuate studiile, şi nu cel al Ministerului Educaţiei, a anunţat, luni, ministrul de resort, Ecaterina Andronescu, după deschiderea anului universitar de la Universitatea “Politehnica” din Bucureşti. “Mi se pare corect ca fiecare universitate să îşi asume certificarea …

Mai mult »

Control la Oltchim din partea DNA si a Ministerului Economiei

Corpul de control al Ministerului Economiei şi procurorii DNA se află la Oltchim, pentru a verifica mai mult contracte semnate de conducerea combinatului din Râmnicu Vâlcea. Mai mulţi membri ai Ministerului Economiei şi DNA sunt în acest moment în control la combinatul Oltchim. Conform România TV, controlul urmăreşte managementul companiei, …

Mai mult »

Leonard Orban a primit acordul coaliţiei să conducă Ministerul pentru Absorbţia Fondurilor UE

Consilierul prezidenţial pe probleme de afaceri europene, Leonard Orban, a primit acordul coaliţiei pentru a conduce Ministerul de Coordonare a Absorbţiei Fondurilor Europene, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Orban a venit la şedinţa de marţi a coaliţiei, organizată la Palatul Victoria, în care s-a discutat şi despre atribuţiile noului …

Mai mult »

CNAS, subordonata Ministerului Sanatatii

Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, ca Ministerul Sănătăţii să primească atribuţii de coordonare a activităţii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), instituţie care va rămâne însă autonomă şi îşi va păstra statutul de ordonator principal de credite. Ministerul va avea drept de avizare a proiectului bugetului …

Mai mult »

Medicii de familie, indu[i `n eroare de ministrul S\n\t\]ii

N cu toate c\ medicii de familie nu au renun]at la protest [i nu au f\cut niciun anun] `n acest sens, pe data de 10 iunie ministrul S\n\t\]ii a anun]at `n mod oficial c\ ace[tia `[i vor relua activitatea de s\pt\m=na viitoare [i c\ vor semna contractele cu CAS n …

Mai mult »

Medicii de familie, indu[i `n eroare de ministrul S\n\t\]ii

N cu toate c\ medicii de familie nu au renun]at la protest [i nu au f\cut niciun anun] `n acest sens, pe data de 10 iunie ministrul S\n\t\]ii a anun]at `n mod oficial c\ ace[tia `[i vor relua activitatea de s\pt\m=na viitoare [i c\ vor semna contractele cu CAS n …

Mai mult »

Medicii de familie şi Ministerul Sănătăţii au căzut la pace: Nu vom plăti consultaţiile

Bolnavii pot răsufla uşuraţi. Cine merge la medicul de familie nu va plăti. Medicii de familie şi Ministerul Sănătăţii au ajuns la înţelegere. Liderii celor două Organizaţii ale medicilor de familie au anunţat că au renunţat la protest, chiar dacă nu au obţinut banii de care aveau nevoie pentru ca …

Mai mult »

Studenţii au protestat cu 25 de cruci în faţa sediului Ministerului Educaţiei

Studenţii au protestat, miercuri, cu 25 de cruci din lemn în faţa sediului Ministerului Educaţiei, pentru a simboliza înmormântarea ultimului pilon al reprezentării studenţeşti în forurile decizionale din mediul universitar. Aproximativ 100 de studenţi au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv la Ministerul Educaţiei. Studenţii au plecat în marş …

Mai mult »