Friday , April 26 2024

Tag Archives: Lungu

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la Sala Polivalentă

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, miercuri, 17 mai, că săptămâna trecută a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la Sala Polivalentă. ”Sperăm cât mai curând să se treacă la turnarea primelor fundații”, a declarat primarul Lungu. Conform acestuia, s-a aprobat în Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de …

Mai mult »

FOTO – Cum vor arăta blocurile din centrul Sucevei

Blocurile din centrul Sucevei vor avea fațade din plante naturale Fondurile pentru reabilitarea termică prin PNRR nu prevăd și astfel de amenajări, prin urmare primarul Ion Lungu ia în calcul să fie alocate sume de bani de la bugetul local. Deși una dintre variantele avute în vedere la ultima ședință a …

Mai mult »

Discuții la București ale primarului Lungu despre stadiul de implementare a proiectelor PNRR în municipiul Suceava

De asemenea, ieri, primarul Sucevei a avut întâlniri la Ministerul Finanțelor, la Ministerul Dezvoltării și la Compania Națională de Investiții, unde a discutat probleme punctuale ale municipalității. Tot luni, într-o întâlnire cu Ligia Deca, ministrul Educației, Ion Lungu a ridicat problema finalizării lucrărilor la Grădinița din curtea Şcolii Gimnaziale nr. …

Mai mult »

Lucrările la noua clădire a secției de oncologie sunt pe cale să demareze

Primăria municipiului Suceava a emis în cursul zilei de joi, 4 mai, autorizația de construire pentru obiectivul de investiții al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava intitulat „Modernizare, transformare si extindere secție oncologie”. Practic, de acum încolo poate fi emis ordinul de începere a lucrărilor. Este vorba …

Mai mult »

Se lucrează la ruta alternativă spre Ipotești, prin cartierul Europa

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, miercuri dimineață, că se lucrează la ruta alternativă spre Ipotești, prin cartierul Europa, rută foarte importantă și pentru accesul în cartierul de pe dealul Tătărași. ”În acest an vom finaliza toate lucrările în Cartierul Europa, aducțiune gaz metan +asfaltare celelalte străzi. De asemenea, …

Mai mult »

Vineri vom circula gratis cu autobuzele prin Suceava

Primarul Ion Lungu a reiterat în conferința de presă de miercuri, 3 mai, că vinerea aceasta va fi în continuare „Vinerea verde” în municipiul Suceava. Cu alte cuvinte, în ciuda unui „feed-back” sub așteptări în ziua de vineri, 7 aprilie, iată că și în 5 mai sucevenii vor circula gratuit …

Mai mult »

Primăria caută soluții pentru consolidarea versantului Zamca, afectat de alunecări de teren

Primăria Suceava va încerca să promoveze un proiect prin care să atragă fonduri europene, prin PNRR, pentru consolidarea versantului Zamca, în urma alunecărilor de teren care au reapărut în zonă. Primarul Ion Lungu a fost  în zona unde au avut loc alunecările de teren, în apropiere de Liceul Filadelfia, și …

Mai mult »

VIDEO – Frumos spectacol de lumini la fântâna arteziană de la Zona de Agrement ”Tătărași”

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, duminică dimineață, că a fost dată în funcțiune fântâna arteziană modernizată de la Zona de Agrement ”Tătărași”. De asemenea, conform edilului Sucevei, de luni, 1 Mai, doritorii se vor putea plimba cu hidrobicicletele pe lacul din zona Parcului. Zona de agrement Tătărași, inaugurată …

Mai mult »