Sunday , May 19 2024

O amendă la 7,5 minute: 16 vitezomani prinși de radar în doar două ore pe Calea Unirii din Suceava, în zona Grupului Școlar

Având în vedere numărul mare de evenimente rutiere care au avut loc în ultima perioadă de timp pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, în zona “Grup Școlar”, ce au avut drept cauză principală a producerii  viteza neadaptată la condițiile de drum, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au organizat,sâmbătă, 9 martie, în intervalul orar 08:30 – 10:30 o nouă acțiune tip Blitz având drept scop prevenirea accidentelor rutiere pe sectorul de drum menționat.

Acțiunea vine în continuarea activităților din data de 25 februarie, când pentru depășirea regimului legal de viteză și alte abateri au fost reținute 7 permise de conducere.

Și de această dată, în cadrul acțiunii sâmbătă, în doar două ore polițiștii au identificat 16 conducători auto care au depășit regimul legal de viteză pe segmentul de drum, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 14.850 lei și puncte penalizare.

”Din păcate, practic, la 7,5 minute, un șofer a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor depășind viteza de deplasare și punând în pericol siguranța rutieră personală, a familiei dar și a altor participanți la trafic.

Acest tip de acțiuni punctuale vor fi continuate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și identificarea șoferilor care dau dovadă de iresponsabilitate încălcând legislația și punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Recomandăm încă o dată șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în situații de carosabil umed când aderența este scăzută. Este absolut necesară respectarea limitărilor de viteză conform semnalizărilor rutiere de pe segmentele de drum și adoptarea unei conduite preventive. Se recomandă, de asemenea, creșterea distanței de siguranță în mers între vehicule, evitarea manevrelor bruște și a frânărilor intempestive.

Nu utilizați telefonul mobil fără sistem hands-free și nu vă angrenați în alte activități care să vă distragă atenția. Nu consumați alcool sau substanțe interzise și vă urcați la volan”, au transmis reprezentanții  IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Gheorghe Flutur, în Piața Verești: Producătorii se plâng că-și vând greu marfa. Soluția este asocierea, pentru a putea ajunge în magazine sau fabrici

Președintele PNL Suceava, împreună cu deputatul Bogdan Gheorghiu, au făcut duminică dimineață o vizită în …

2 comments

  1. Hai sa fim seriosi. Oare pana acuma se mergea altfel de nu erau accidente? Clar nu. Si atunci, ca si acuma sunt indivizi care depasesc vitezele legale. Dar DE CE NU ERAU ATATEA ACCIDENTE? De vina e aderenta, logic. Oricine circula pe acolo, mai ales cand ploua cat de putin, realizeaza chestia asta.
    In pluus, la o limitare de 40, mai avem putin si ajungem din nou la carutele cu coviltir.

  2. O lăsăm și noi mai moale?
    Am incercat sa merg pe respectivul tronson cu 50, apropo, e limitat la 40…

    Mai mai că m-au băgat în șanț.