Saturday , May 18 2024

Sfânta Lumină a ajuns la Suceava (FOTO, VIDEO)

Sâmbătă seara, la ora 20.40, pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava a  fost adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Avionul care a adus de la București Lumina Sfântă a fost întâmpinat de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însoțit de mai multe fețe bisericești, de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, de primarul Sucevei, Ion Lungu, de prefectul Alexandru Moldovam, viceprimarul Lucian Harșovschi, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc,de  deputatul Bogdan Gheorghiu, de directorul Aeroportului, Ioan Măriuța, precum și de alți oficiali.

”De 16 ani, aici, la Suceava, vine Lumina Sfântă. Din 2009 este și troița construită în memoria acestui eveniment. Sunt foarte bucuros să pot să fiu prezent din nou alături de părinții noștri, de preoții noștri, alături de primar, de viceprimar, de prieteni. Foarte mulți creștini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină. Uitați-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuți, către Republica Moldova, către Neamț, Botoșani. Este un dispecerat întreg aici, lumea venită să ia Sfânta Lumină, protopopii organizați să ajungă în ultimul cătun de aici, din județul Suceava, Sfânta Lumină. Îi felicit pe cei care au fost să aducă Sfânta Lumină, pilotul, le mulțumesc celor de la aeroport și le spun sucevenilor, românilor, Hristos a Înviat!”,a  declarat, vizibil emoționat președintele Consiliului Județean Suceava.

”Este un moment foarte emoționant. Sincere felicitări  domnului președinte, care a avut inițiativa în anul 2009 să aducă Lumina Sfântă pentru prima dată în România. Este un moment foarte emoționant pentru noi, creștinii ortodocși și greco – catolici. Am avut bucuria și emoția ca în ultimii 7 ani să merg la Ierusalim, să merg la locurile sfinte. Din păcate, în acest an încă n-am ajuns. Sper să ajung până la sfârșitul anului. Dar iată că vine Ierusalimul la noi prin această Lumină Sfântă, care ne bucură, care aduce atâta bucurie celor care cred, celor care așteaptă  acest moment deosebit, la miezul nopții, atunci când se spune Hristos a Înviat! Un Paști cu liniște sufletească și sănătate le doresc tuturor sucevenilor. Să dea Dumnezeu să fie pace, să putem merge cât mai repede la Ierusalim, iar această Lumină Sfântă să vină an de an la Suceava”, a spus primarul Ion Lungu.

Gheorghe Flutur a prezentat și ”lampa lui David” cu care s-a adus în acești 15 ani Sfânta Lumină la Suceava. ”Am procurat-o de la Londra în 2009. Ea era necesară pentru că e autorizată pentru zbor. E lampa cu care se transporta flacăra olimpică și mă bucur că și astăzi funcționează ca un simbol. O păstrez acasă, la loc de cinste și arde Sfânta Lumină și la noi în casă multe luni de zile în fiecare an”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă seara, în ţară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.

Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii, informează Agerpres.

Şi anul acesta, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim va fi oferită Mitropoliei Basarabiei.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în “Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …