Friday , April 26 2024

Vicepresedintele SUA, Joe Biden, la Bucuresti: Este o obligaţie sacră să fim alături de dvs. şi de NATO

biden-otopeni

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ajuns la Bucureşti. Air Force Two, aeronava vicepreşedintelui american, a aterizat pe Aeroportul Otopeni în jurul orelor 14.50. Joe Biden se află pentru două zile în ţara noastră, marţi şi miercuri, şi urmează să aibă întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta. 
La aeroport, Joe Biden a fost aşteptat de către ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi de către însărcinatul de afaceri al SUA la Bucureşti, Duanne Butcher.
Vicepreşedintele SUA este însoţit de soţia sa, Jill.
“Vizita dvs. arată aprecierea pentru sprijinul oferit SUA şi pentru parteneriatul strategic. Parteneriatul SUA- România are mare pontential de dezvoltare în condiţiile actuale. Exerciţiile militare bilaterale sunt în acord cu ceea ce noi facem împreună pentru secritatea acestei zone. România nu mai este un consumator, ci un furnizor de securitate”, a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, la venirea vicepreşedintelui SUA în România, Joe Biden.
Iată principalele puncte ale discursului lui Joe Biden la Otopeni, la Baza militara 90:
– Aş vrea să încep prin a vă spune mulţumesc pentru această primire. Mi s-a spus că va fi mai rece, dar vremea este foarte bună. Este un privilegiu să văd trupele noastre lucrând împreună în Carpaţi. Ultima oară v-am văzut împreună în Afganistan.
– Forţele americane au găsit aliaţi de nădejde în România, un partener serios şi ferm din prima zi.
– Nu cred că am înţeles pe deplin curajul românilor până când nu am văzut că erau în primle rânduri cu trupele americane.
– Sunteţi cea mai grozavă generaţie de luptători. V-am văzut în Bosnia şi Kosovo, în zone foarte grele, sunteţi un grup extraordinar, un grup de patrioţi care păzesc libertatea în Europa. Sunt deosebit de mândru de dvs.
– Este o obligaţie sacră să fim alaturi de dvs. şi de NATO, aşa că vă spun din partea Preşedintelui: Puteţi să va bazaţi pe noi! Noi facem ce spunem. Agresiunea din Crimeea, atât de aproape de graniţele României, ne reaminteşte de ce avem nevoie de NATO. Rusia a violat nu numai suveranitatea, dar şi principiul fundamental al NATO. Graniţele Europei nu trebuie să fie din nou schimbate cu forţa armelor.
– Vreau să vă spun că ţările din NATO nu sunt singure. Vreau să mulţumesc colegilor din România pentru că sunt lângă noi, ne sprijină şi ne fac mai puternici. Mulţumesc trupelor americane, să dea Dumnezeu să apere România şi America.
Vicepreşedintele SUA Joe Biden va discuta cu reprezentanţii autorităţilor române subiecte de actualitate precum relaţiile economice bilaterale, situaţia din Ucraina şi regiune, securitatea energetică, dar şi combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti.
Biden se va întâlni si cu reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi cu militari români şi americani.
Vizita lui Joe Biden este cea mai importantă a unui oficial american în România în ultimii 5 ani. Vicepreşedintele SUA a mai venit la Bucureşti în octombrie 2009.
 
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …