Friday , April 26 2024

Suspiciuni de corupţie la Ministerul Muncii. DNA: Câmpeanu NU e vizată în niciun dosar

Un director şi un consilier din Ministerul Muncii au fost audiaţi de DNA, într-un dosar ce ar viza posibile fapte de corupţie în interiorul Ministerului. Potrivit unor surse, Mariana Câmpeanu s-ar fi plâns recent într-o şedinţă a conducerii PNL că ar putea fi suspectată într-un astfel de dosar.
Cei doi angajaţi ai Ministerului ar fi fost înregistraţi în timp ce un om de afaceri le-ar fi oferit mită în schimbul rezolvării unor probleme contractuale cu Ministerul.
DNA: Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu este vizat în niciun dosar aflat în lucru
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu este vizat în mod direct în niciun dosar de cercetare penală aflat în lucru la DNA, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, după ce în presă au apărut informaţii referitoare la o anchetă la Ministerul Muncii.
Săplăcan a spus că DNA nu derulează cercetări penale care să-l vizeze în mod direct pe ministrul Muncii, infirmând astfel o serie de informaţii apărute joi în presă. Purtătorul de cuvânt al DNA a mai precizat că pe numele Marianei Câmpeanu nu este începută urmărirea penală în niciun dosar de la Direcţie.
Surse judiciare au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au în lucru un caz în care sunt vizate, pentru presupuse fapte de corupţie, persoane din ministerul condus de Mariana Câmpeanu, fără a oferi alte lămuriri. Purtărorul de cuvânt al PNL (formaţiune din care face parte Câmpeanu), Mihai Voicu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că liberalii sunt “extrem de convinşi” că ministrul Muncii nu este implicat în “nicun fel de situaţie de acest gen”. “Din informaţiile pe care le avem, nu există absolut nimic oficial în acest sens. Noi suntem convinşi că este, mai degrabă, o ştire falsă şi doamna Mariana Câmpeanu, care exercită demnităţi publice de foarte multă vreme, fără a fi fost vreodată în această situaţie, suntem extrem de convinşi că nu este implicată în nicun fel de situaţie de acest gen”, a spus Voicu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Iolanda Stăniloiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Mariana Câmpeanu nu a primit nicio înştiinţare sau invitaţie oficială de la DNA până miercuri seară, când a plecat la Dublin, la reuniunea informală a Consiliului EPSCO. “Nu s-a primit nimic, nu putem comenta o emisiune de televiziune”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.
Ministrul Muncii ar trebui să revină în ţară vineri seară.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …