Monday , April 29 2024

STARE DE URGENŢĂ în Egipt

egipt1

Preşedinţia de la Cairo anunţă stare de urgenţă timp de o lună în Egipt – transmite AFP.
Cel puţin 124 de simpatizanţi ai fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi au fost ucişi miercuri după intervenţia trupelor de securitate, care au luat cu asalt cele două pieţe din Cairo unde erau strânşi aceştia, bilanţul fiind provizoriu întrucât priveşte numai victimele dintr-una din pieţe, a anunţat AFP după ce corespondentul său a numărat cadavrele de la trei morgi improvizate.
De asemenea, un reporter al agenţiei Reuters a numărat 29 de cadavre la o morgă, printre care şi cel al unui copil în vârstă de 12 ani, majoritatea fiind ucişi în urma unor răni la cap provocate de gloanţe.
Există puţine informaţii legate de numărul victimelor din confruntările între partizanii şi adversarii lui Morsi care au avut loc în alte părţi ale ţării. Potrivit Reuters, cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui atac al simpatizanţilor fostului preşedinte asupra a două secţii de poliţie din Cairo, alte cinci fiind ucise în timpul unui atac al acestora asupra unei clădiri guvernamentale din oraşul Suez, astfel de acţiuni având loc şi în alte oraşe.
Manifestanţii vorbesc despre un bilanţ de 2.200 de morţi şi 10.000 de răniţi, cifre imposibil de confirmat de surse independente.
Potrivit Ministerului de Interne, şase membri ai forţelor de ordine au fost ucişi şi 66 răniţi în intervenţia din cele două pieţe.
Oficiali din serviciile de securitate au declarat pentru Associated Press sub rezerva anonimatului că circulaţia trenurilor între nordul şi sudul ţării a fost suspendată, pentru a-i împiedica pe susţinătorii lui Morsi să părăsească oraşul Cairo şi să organizeze proteste şi în provincie.AGERPRES

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …