Saturday , April 27 2024

Hamas respinge coridorul umanitar propus de Egipt: „Ar forţa poporul palestinian să îşi părăsească patria”

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza şi de şase zile în război cu Israelul, a respins propunerea creării unui coridor umanitar făcută de Egipt, pentru că aceasta “ar forţa poporul palestinian să îşi părăsească patria” şi ar implica noi strămutări şi căutări de locuri de refugiu, a declarat joi pentru EFE o sursă din cadrul grupării islamiste, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, Hamas continuă să ceară “acces la produsele şi bunurile de primă necesitate, cum ar fi combustibilul sau electricitatea, tot ceea ce poate să le garanteze” celor 2,3 milioane de palestinieni din enclavă “dreptul la viaţă”, în timp ce Fâşia Gaza se află în pragul colapsului umanitar în urma bombardamentelor intense şi a unui asediu israelian total care împiedică chiar şi intrarea alimentelor.

“Cu toate acestea, deschiderea unui coridor sigur pentru a-i forţa pe oamenii noştri să îşi părăsească patria şi să sufere o moarte permanentă nu este ceva cu care poporul nostru şi rezistenţa noastră să fie de acord”, a declarat membrul organizaţiei islamiste, care a comis sâmbăta trecută un atac surpriză terestru, maritim şi aerian asupra Israelului, soldat cu peste 1.300 de morţi şi 3.200 de răniţi.

Din Gaza se poate trece în peninsula Sinai printr-o singură cale de acces, anume prin punctul de control Rafah care este deschis sporadic și prin care pot trece doar câteva sute de persoane pe zi. Ieșirile spre Israel au fost închise de armata israeliană.

În Gaza, cel puţin 1.350 de persoane au fost ucise şi 6.049 au fost rănite în urma atacurilor aeriene israeliene, iar spitalele sunt lipsite de electricitate şi duc lipsă acută de materiale, ceea ce a generat o situaţie limită.

Potrivit EFE, circa 3.000 de persoane au fost strămutate joi într-un hotel din Gaza, unde au rămas fără apă şi mâncare, în timp ce Israelul a efectuat bombardamente intense în locuri precum oraşul Rafah, situat în sudul enclavei şi adiacent punctului de trecere a frontierei cu Egiptul.

Ministerul Sănătăţii din cadrul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) a făcut joi un apel urgent la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi la comunitatea internaţională pentru o intervenţie imediată, astfel încât medicamentele şi materialele medicale să poată fi trimise în Gaza pentru sălile de operaţie, serviciile de urgenţă şi unităţile de terapie intensivă.

Ministerul Sănătăţii palestinian a cerut ajutor pentru “deschiderea spitalelor de campanie pentru a salva vieţile răniţilor, în special ale femeilor, copiilor şi bătrânilor”, întrucât “numărul mare de răniţi depăşeşte în prezent capacitatea spitalelor din Fâşia Gaza”, a declarat ministrul local al sănătăţii, Mai al Kaila. (Agerpres)

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …