Friday , April 26 2024

Perchezitii la CJ Cluj. Liberalul Horea Uioreanu, luat de acasa si dus la DNA pentru audieri

horea-uioreanu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, miercuri, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Cluj, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie, printre persoanele vizate fiind şi preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi mai mulţi directori. Presedintele CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, a fost luat de acasa si dus la DNA pentru audieri.
Procurorii DNA au efectuat miercuri percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în municipiul Cluj Napoca, la sediile unor societăţi comerciale, instituţii publice şi la domiciliile unor persoane, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit Monitorul de Cluj, procurorii DNA au descins la sediul CJ Cluj, de unde au ridicat mai multe documente oficiale.
Vicepreşedintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, a confirmat pentru Monitorul de Cluj descinderile procurorilor DNA la sediul instituţiei, precizând că “au fost sigilate trei birouri”.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2013-2014, de către persoane cu funcţie de conducere de la nivelul autorităţilor locale”, se mai arată în comunicat.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, există suspiciuni că Horea Uioreanu, dar şi alţi şefi din Consiliu Judeţean, ar fi influenţat câştigarea unor contracte de anumite firme.
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …