Thursday , June 30 2022

Olguța Vasilescu acuză: Un deputat PNL a venit la Iordache să i-l dea la telefon pe Klaus Iohannis. Ce spune liberalul

Lia Olguța Vasilescu a acuzat miercuri că un deputat PNL a venit la Florin Iordache pentru a „i-l da la telefon pe Klaus Iohannis” și a vorbit despre o „încercare în forță” de a-l schimba pe Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaților, în coordonare cu „alte forțe”, printre care DNA.

Vasilescu a precizat că este vorba de deputatul Nicolae Neagu.
Deputatul liberal Nicolae Neagu a negat această acuzație: “Nu poate fi adevărat. Nu am telefonul domnului preşedinte, nu am discutat şi nu am fost sunat de la Cotroceni (…) I-am făcut doar recomandarea să părăsească pupitrul de comandă.”
Lia Olguța Vasilescu le-a spus ziariştilor că nu cunosc un „amănunt foarte important”: „Domnului președinte de ședință, dl Iordache, i s-a solicitat de către un deputat PNL să se ridice de pe scaun pentru că și-a făcut treaba și să i-l dea la telefon pe dl Klaus Iohannis. Dl Iordache a refuzat să vorbească la telefon”.
Întrebată de unde știe acest lucru, Vasilescu a răspuns: „De la dl Iordache știu”.
Aceasta a acuzat „o încercare în forță” de a-l da schimba pe Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, înainte de a declara: „Acest stat paralel nu face altceva decât să ne aducă în postura de a nu avea un candidat viabil în campania electorală”, fără a preciza despre ce campanie este vorba.
Ca argument la implicarea „statului paralel„ Lia Olguța Vasilescu a arătat că s-a cerut revocarea a doi vicepreședinți ai Camerei, dar nu și pentru un al treilea vicepreședinte, Carmen Mihălcescu, tot de la PSD, care a fost chemată la DNA în această dimineață.
„Este o coordonare între toate aceste forțe (…) Sunt și alte forțe în afara Parlamentului care au acționat la ceea ce s-a întâmplat în Cameră (…) Acest moment de astăzi a fost coordonat cu mai multe instituții printre care, iată, și DNA”, a susținut aceasta.
Lia Olguța Vasilescu a susținut că PSD are în continuare majoritate în Camera Deputaților și a invocat faptul că „foarte mulți miniștri sunt la Bruxelles” împreună cu premierul Viorica Dăncilă.
„Vă garantez că avem în continuare majoritate pentru a ne trece toate legile”, a spus fostul ministru al Muncii, propus acum pentru ministerul Dezvoltării.
Lia Olguța Vasilescu a mai spus că, în lipsa unei decizii a președintelui Klaus Iohannis, de mâine activitatea ministerului Transporturilor este blocată.
Soluția în fața unui astfel de blocaj ar fi din nou recursul la Curtea Constituțională, a arătat Vasilescu, dar acest lucru nu înseamnă „deblocarea situației”.
„De mâine Ministerul Transporturilor e blocat, nimeni nu mai poate să semneze acolo”.
Întrebată când așteaptă o deblocare a situației, Lia Olguța Vasilescu a răspuns: „Nu mă întrebați pe mine cât de încet gândește președintele României”.
HotNews

Vezi si

48 de percheziții în țară într-un dosar de delapidare a 22 de milioane de lei dintr-un fond privat de pensii

Poliția a pus în aplicare, joi, 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate …