Friday , April 26 2024

Ministerul Educației Naționale: Codul de Etică va fi gata până pe 15 iunie

scoala

Codul de Etică pentru sistemul de învățământ preuniversitar va fi finalizat până la sfârșitul anului școlar, 15 iunie, a declarat marți Gabriel Ispas, secretarul general adjunct al Ministerului Educației Naționale și președintele Comisiei pentru prevenirea corupției în învățământul preuniversitar.
“După Strategia anticorupție vom merge mai departe cu Codul Etic și după ce vom avea feedback-ul din partea actorilor din educație. Am declanșat o cruciadă împotriva corupției din sistem. Până la sfârșitul anului școlar, pe data de 15 iunie, să avem finalizată toată procedura.
Acesta va putea fi valabil în învățământul preuniversitar românesc 20-30 de ani. De la începutul anului avem opt sesizări privind nereguli”, a spus Ispas după întâlnirea cu inspectorul general al IȘMB Constantin Trăistaru și cu directorii unităților de învățământ din București.
Potrivit lui Ispas, Codul va stipula că persoana care a fost sancționată nu va mai putea “niciodată” să mai facă parte din corpul profesoral.
Ispas a mai spus că în ultimele 6 luni la linia de telefon TELVERDE pentru reclamarea actelor de încălcare a eticii în educație au fost înregistrate 299 de sesizări, însă nu toate s-au confirmat.
“Sesizarea de la Școala 10 avea numărul 298. Cele mai multe sesizări se referă la fondul clasei, implicarea învățătoarelor, profesorilor, diriginților în colectarea de bani și se referă și la vânzarea de materiale auxiliare”, a mai afirmat Ispas.
La rândul său, directorul Asociației pentru Implementarea Democrației, Alexandru Cumpănașu, consideră că este necesară un consiliu de etică la nivelul fiecărei unității de învățământ.
În opinia sa, cadrele didactice care vor încălca unele prevederi ale codului, în funcție de gravitatea situației nu vor mai putea promova în sistem.
“Consiliul de etică trebuie să judece nu numai faptele de corupție precum darea și luarea de bani, ci și comportamentul cadrelor didactice în raport cu părinții, elevii. Codul etic va fi Biblia cadrelor didactice. Un cod etic al elevului de liceu este fundamental în acest moment pentru că aceștia au deja personalitatea formată și acest cod trebuie să conțină și niște sancțiuni foarte clare”, a mai susținut Cumpănașu.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …