Iohannis, despre sansele pentru anticipate dupa decizia CCR: Tocmai au scăzut, sub 50%

reportersite
24 februarie 2020, 19:02

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, luni seară, ce șanse mai sunt în acest moment pentru organizarea alegerilor prezidențiale, răspunzând: „Tocmai au scăzut șansele”.

Întrebat de un jurnalist, luni seară, la Cotroceni, ce șanse mai sunt în acest moment pentru organizarea alegerilor prezidențiale, Iohannis a răspuns: „Tocmai au scăzut, sub 50%. Au scăzut șansele”.

Șeful statului a subliniat că este clar că suntem într-o situație politică complicată, însă i s-ar părea foarte riscant să fie perpetuat până în decembrie acest interimat. „Întoarcerea la electorat este soluția corectă, dar ea nu se poate realiza doar prin voința presedintelui, a afirmat Iohannis”.

Ședința Camerei Deputaților și a Senatului programată luni de la ora 16.00 pentru votul de învestire a Cabinetului Orban II a fost suspendată din lipsă de cvorum. PSD, Pro-România, ALDE și UDMR anunțaseră că nu participă la ședință.

De altfel, toate planurile politice au fost date peste cap, după ce Curtea Constituțională a decis luni că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier.

Conform unui comunicat, CCR a stabilit că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului trebuie să facă o nouă propunere.

„Nu voi comenta decizia CCR, așa cum știți că nu am comentat nici cu alte ocazii și voi aștepta motivarea. Însă ceea ce face PSD e o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile în care România are nevoie de acțiune politică responsabilă și nu de politicieni care să o aducă mai adânc în criză”, a spus Iohannis.
El a acuzat PSD că este obsedat de putere și refuză să accepte că a pierdut legitimitatea de a guverna.
Președintele a subliniat că nu va desemna un premier din partea PSD: „Desemnarea unui premier din partea unei alianțe coagulate ad-hoc în jurul PSD ar intra în coliziune directă cu opțiunea românilor. Cea mai legitimă soluție e revenirea cât mai repede la votul cetățenilor și o nouă majoritate care să poată susține un guvern stabil. Avem nevoie de un nou Parlament care să ofere o nouă majoritate. Nu putem continua așa, cu situații de blocaj perpetue, cu guverne demise trimestrial”.

De asemenea, Iohannis a exclus și varianța unui guvern de uniune națională, spunând că va fi treaba premierului desemnat să găsească majoritate parlamentară.

„Guvern de uniune națională, nu”, a afirmat Klaus Iohannis, răspunzând unei întrebări în acest sens.
„Încă nu am ajuns acolo să pot eu să ghicesc majoritățile sau să le stabilesc eu. Nici nu e treaba președintelui, e treaba Parlamentului să găsească majoritățile. Mai exact, e treaba celui desemnat să își găsească majoritățile, însă vom vedea ce se va întâmpla după citirea motivării (CCR-n.r.)”, a adăugat Iohannis.

HotNews