Saturday , April 27 2024

Iohannis a încuviințat urmărirea penală a lui Tăriceanu. Cererea a ajuns la procurorul general

Președintele Klaus Iohannis a încuviințat, miercuri, începerea urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari.

Astfel, șeful statului a trimis această cerere ministrului Justiției, Stelian Ion. Fostul șef al Senatului este acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită pe vremea când era premier.

Ministrul Justiţiei a transmis procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Ministrul Justiţiei i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, informează Ministerul Justiţiei, citat de Agerpres.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 13 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, a transmis, miercuri, Administrația Prezidențială.

Sursa citată mai prezicează că Parchetul de pe lângă ÎCCJ a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …