Friday , May 20 2022

Funeriu: Salariile profesorilor vor fi identice cu cele din primele luni ale anului

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, că prin legea privind salarizarea cadrelor didactice, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, salariile vor fi identice cu cele puse în plată în primele luni ale acestui an.
“Este vorba despre o lege de aplicare a Legii salarizării unitare şi legea conţine pentru fiecare funcţie didactică nivelul salarizării şi modul de calcul al salariului. Pentru majoritatea covârşitoare a cadrelor didactice din România, salariile vor fi identice cu cele puse în plată, cu cele din primele luni ale acestui an. Toate cadrele didactice vor avea pentru aceeaşi muncă acelaşi nivel de salarizare”, a spus Funeriu, după şedinţa BPN al PDL.
El a mai spus că sentinţele judecătoreşti “sunt neunitare” la nivelul României, precizând că acest lucru l-a spus procurorul general, care a formulat un recurs în interesul legii.
“Tocmai pentru că respectăm deciziile instanţelor s-a ajuns în situaţiile de la Botoşani şi Suceava, unde s-au dat salariile mărite, consecinţa fiind că în ultima lună a acestui trimestru suma alocată pe acest trimestru nu a fost suficientă, deşi a fost aceeaşi ca în toate judeţele ţării”, a precizat Funeriu.
El a arătat că deciziile pot fi puse în plată, “aşa cum sunt prevăzute în sentinţe, din 2012 încolo, în mod eşalonat”.
“După ce vom avea răspunsul de la ICCJ la recursul procurorului general, vom discuta eşalonarea, deoarece recursul va da o unificare, va da un răspuns indicat sentinţelor pentru toată lumea. Apoi vom vedea cum va fi făcută eşalonarea, în funcţie de modul în care va fi unificarea. Când venim cu o lege, nu va mai fi posibil să existe interpretări, aşa cum au fost în trecut “, a mai spus Daniel Funeriu.
El a menţionat că legea pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea “este, în mare, gata”.
“Sunt stabilite foarte clar grilele de salarizare şi un draft a fost discutat în primă lectură în Guvern, urmând ca finalizarea să se producă astăzi sau mâine. Această lege este stricit pentru anul 2011, este vorba de salariul de încadrare pentru toate funcţiile didactice”, a arătat Funeriu.
Ministrul a mai spus că, după ce va exista decizia ICCJ, se va putea vorbi despre “unificare”.
“După ce avem decizia ICCJ, atunci vom putea discuta modul cum unificăm pentru perioada trecută, pentru toată perioada trecută, unde avem cadre didactice care au pierdut, altele care au câştigat din octombrie 2008 până în decembrie 2009 şi cazuri doar până în martie 2009”, a explicat Daniel Funeriu.
Ministrul Educaţiei a precizat că, în cazul persoanelor care vor da în judecată după ce va exista decizia ICCJ, instanţele se vor raporta la această decizie a ICCJ.
“Opinia procurorul general este că ar trebui să se meargă pe Legea 221 până la data de 31 decembrie 2009, opinia care se desprinde ca opinie majoritară a instanţelor. Când va exista decizia ICCJ vor începe discuţiile pentru unificare pe trecut, pentru că oricine va da în judecată după acea decizie, pentru o anumită perioadă, va trebui să se raporteze la decizia Înaltei Curţi. După decizia ICCJ, pot exista noi procese. Decizia ICCJ este valabilă pentru noile procese de acum înainte”, a explicat Funeriu.
El a mai spus că suma anuală care ar rezulta dacă s-ar aplica Legea 221 ar fi de două miliarde de lei anual, adică de 500 de milioane de euro anual.
Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, să mandateze Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile salariale pentru profesori.

Vezi si

Amenzile pentru cazurile de cruzime față de animale s-au triplat

Amenzile pentru cazurile de cruzime față de animale, triple începând de joi, 19 mai 2022. …

2 comments

  1. Acest motiv, adica nealocarea a minim 4% din PIB pentru invatamant, ar constitui un motiv intemeiat si serios pentru demararea unor actiuni de protest sau chiar a unei greve generale in invatamant.
    Pana acum s-a vazut de la o posta ca toate actiunile de protest aveau ca principal scop salarizarea.
    Nici statutul personalului didactic si nici actuala lege a educatiei nu ar trebui sa fie uitate.
    De 20 de ani, 4% din PIB pentru invatamant a fost folosit doar ca promisiune in campaniile electorale ale tuturor guvernarilor trecute.
    Evident includem aici si guvernarea actuala pentru ca si ea este cam…trecuta.
    Aviz viitoarei guvernari!

  2. suficient dar nu

    “Tocmai pentru că respectăm deciziile instanţelor s-a ajuns în situaţiile de la Botoşani şi Suceava, unde s-au dat salariile mărite, consecinţa fiind că în ultima lună a acestui trimestru suma alocată pe acest trimestru nu a fost suficientă, deşi a fost aceeaşi ca în toate judeţele ţării”, a precizat Funeriu. — sa ma ierte Dumnezeu, daca are VREO LOGICA fraza asta ! — a respectat dar n-a prevazut banii, a fost suficienta suma dar n-a fost suficienta, etc., etc. !!! Cand, DE FAPT, treaba-i foarte simpla: pentru a asigura UTUROR PROFESORILOR din TARA salariile LEGALE, trebuiau acordati 4% din PIB !!! Adica, MINIMUL LEGAL prevazut de Constitutie ! Si cu asta BASTA !