Friday , April 26 2024

Fiul lui Brancusi nu este de acord cu repatrierea ramasitelor parintelui sau: "Rog statul roman sa nu-i tulbure somnul de veci"

Intentia lui Mircea Diaconu, noul ministru al Culturii, de a repatria osemintele lui Constantin Brâncuşi l-a întristat pe unicul fiu al marelui sculptor. John Moore (78 de ani), venit pe lume din relatia lui Brâncuşi cu pianista Vera Moore, marturiseste pentru Libertatea că deshumarea tatălui său nu ar fi un gest creştinesc.
“În primul rând, nimeni nu are dreptul să încalce ultima lui dorinţă, aceea de a fi înmormântat la Paris, în cimitirul Montparnasse. Dorinţa lui este şi dorinţa mea, aşadar, voi lua poziţie când intenţia statului român va deveni oficială. Nu ştiu exact ce voi face, nu mă grăbesc să-mi fac un plan, pentru că nu cred că se poate întâmpla aşa ceva”, a declarat fotograful John Moore, unicul fiu al marelui sculptor.
Se pare că Brâncuşi a vrut să fie înmormântat în România, dar nu s-a putut, fiind refuzat de autorităţile comuniste de atunci. Cu toate acestea, fiul lui crede ca dorinta de a fi ingropat la Paris este ulterioara:
“Chiar dacă o fi dorit, la un moment dat, să se reîntoarcă în România, şi-a dat seama că nu o să fie bine primit. Ce ştiu este că el şi-a luat apoi cetăţenia franceză, iar ultima lui dorinţă de cetăţean francez a fost aceea de a fi înmormântat la Paris. Ar fi contrar voinţei lui să fie deshumat. În primul rând, deshumarea lui, la 55 de ani de la moartea sa, ar fi un gest necreştinesc. Până să înceapă demersurile oficiale, rog statul român să nu-i tulbure somnul de veci!”
Problema repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi a fost pusă acum câteva zile de noul ministru al culturii, Mircea Diaconu. Duminica trecută, ministrul a fost la Hobiţa (judeţul Gorj), satul natal al sculptorului, unde a declarat: “Brâncuşi a cerut statului român, în două rânduri, să fie reprimit şi statul român a refuzat, pentru că era reacţionar. Dacă nu mă înşel, există şi dovezi că până în ultima vreme a cerut să fie înmormântat în România. Asta ne trebuie, să le găsim. Orice dovadă a dorinţei lui să fie înmormântat la Hobiţa este foarte importantă pentru a începe discuţiile cu statul francez. Este nevoie să fie de acord şi francezii, e o cale lungă, care trebuie să înceapă de aici, întâi trebuie să-l onorăm noi aici pe Brâncuşi şi apoi să cerem să ni se repatrieze osemintele lui”.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …