Sunday , May 19 2024
Breaking News

Decebal Traian Remes si Ioan Muresan, condamnati la 3 ani cu executare

Foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan au fost condamnaţi, marţi, la câte trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Caltaboşul”, în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.
În ceea ce-l priveşte pe Ioan Avram Mureşan, judecătorii au decis deducerea intervalului de o zi cât acesta a fost reţinut, în 6 octombrie 2007, şi au menţinut obligaţia de a nu părăsi ţara impusă fostului ministru, scrie MEDIAFAX.
Totodată, judecătorii au dispus confiscarea de la Decebal Traian Remeş a 1.500 de euro şi 1.500 de lei, bani ce vor ajunge la stat şi au menţinut sechestrul pus pe un imobil din Baia Mare al acestuia.
Tot în acest dosar, Gheorghe Ciorbă a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare. În cazul său, instanţa a stabilit un termen de încercare de patru ani.
Instanţa supremă a mai dispus obligarea fiecăruia dintre inculpaţi la plata a câte 17.000 de lei cheltuieli judiciare.
Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.
Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în iunie 2008, pe foştii miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan – primul, pentru trafic de influenţă, iar cel de-al doilea, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată – anunţă DNA.
Totodată, procurorii l-au trimis în instanţă şi pe omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată.
Ancheta a pornit de la 21 de convorbiri telefonice interceptate de DNA Alba. Protagonişti erau afaceristul Gheorghe Ciorbă şi fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan. Ciorbă era interesat să câştige licitaţia pentru două contracte în valoare de 35 de miliarde de lei. Interceptările telefonice dintre Mureşan şi Ciorbă i-au condus pe anchetatori la Decebal Traian Remeş, pe atunci ministru al Agriculturii.
“Totul este o minciună, vom demonstra că a fost o acţiune provocată de Serviciile de Informaţii de la Ministerul de Interne şi de DNA (…) S-a pornit o ofensivă pentru dislocarea a câţi mai mulţi miniştrii din portofoliul PNL”, a declarat în 2008 Ioan Avram Mureşan.
În noiembrie 2010, Decebal Traian Remeş l-a dat în judecată pe preşedintele Traian Băsescu,  Direcţia Naţională Anticorupţie şi televiziunea naţională. Acesta ar fi vrut să afle cum a fost posibilă publicarea în presă a filmului cu flagrantul din dosarul Caltaboşul, dosar în care este judecat de instanţa supremă.

Vezi si

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare încercăm să reglăm în şedinţă de guvern situaţia muzeografilor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Piatra-Neamţ, că Guvernul va încerca în şedinţa de …