Monday , April 29 2024

Dan Diaconescu a rămas fără Partidul Poporului

Curtea de Apel a respins, vineri, cererea de înfiinţare a Partidului Poporului. Hotărârea Curţii este definitivă şi irevocabilă.
Curtea de Apel Bucureşti a decis irevocabil, vineri, să respingă cererea de înregistrare a Partidului Poporului, după ce a admis recursul declarat împotriva deciziei din noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti. Recursul a fost promovat de Constantin Cojocaru.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.
Tribunalul Bucureşti a admis, pe 29 noiembrie 2010, cererea de înregistrare a Partidului Poporului, după ce a judecat, luni, solicitarea reprezentanţilor formaţiunii politice, însă decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Programul politic al partidului, la care Diaconescu spunea că a lucrat în perioada în care a fost în arest, îşi propunea aplicarea aşa-zisei legi “Cojocaru-OTV”, prin care toţi românii “care au fost furaţi de 20 de ani încoace” să fie despăgubiţi de stat cu câte 20.000 de euro, creşterea pensiilor şi salariilor, scăderea taxelor şi impozitelor, reformarea sistemului judiciar prin introducerea juraţilor în procese şi generalizarea eliberărilor pe cauţiune.
Potrivit unui sondaj CSCI, realizat în perioada 14-15 martie, Partidul Poporului se bucura de 7% din intenţiile de vot la parlamentare, după PDL şi USL, care ar avea 17%, respectiv 63%.

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …

One comment

  1. Bravo Dane! Tine-o tot asa. La baie e locul tau !!!!