Friday , April 26 2024

Cursuri suspendate în şcoli din mai multe judeţe

Profesorii au suspendat, vineri, cursurile în mai multe unităţi de învăţământ din judeţele Piteşti, Suceava, Satu Mare, Iaşi, Constanţa, Prahova, aceştia anunţând că de luni acţiunile lor vor căpăta o şi mai mare amploare.
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, a anunţat că vineri erau “semnale” din Piteşti, Suceava, Satu Mare, Iaşi, Constanţa că în multe unităţi de învăţământ au fost suspendate cursurile, iar de luni acţiunile profesorilor vor căpăta o şi mai mare amploare.
“De luni acţiunile ar putea căpăta o şi mai mare amploare. Chiar dacă am cerut aprobări pentru organizarea mitingului, toate sunt acţiuni spontane, fiecare unitate luând decizie proprie privind suspendarea cursurilor, fără ca noi să coordonăm aceste acţiuni”, a precizat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Protest spontan al cadrelor didactice de la un liceu din Prahova

Aproximativ o sută de cadre didactice de la Grupul Şcolar din Slănic Prahova au întrerupt activitatea, vineri, timp de o oră, iar reprezentanţii FSLI Prahova afirmă că profesorii mai multor licee din judeţ se pregătesc de proteste, nemulţumiţi de reducerile salariale.
Liderul sindical al FSLI Prahova a spus că şi cadrele didactice din alte unităţi din învăţământ din judeţ se pregătesc de proteste.
De altfel, câteva zeci de cadre didactice participă, vineri, la acţiunea de protest a sindicatelor care are loc în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti.
Aproximativ o sută de profesori protestează vineri, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Ministerului Educaţiei, unde cer demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, “pentru dorinţa de a asuma răspunderea pe Legea educaţiei şi de a închide 1.700 de şcoli la cererea preşedintelui Traian Băsescu”.
“Cerem demisia ministrului pentru două motive esenţiale. Unul – întrucât vrea să adopte Legea educaţiei prin asumarea răspunderii de către Executiv. În acest context, prin Legea educaţiei există pericolul să fie blocată reforma pe care o cerem de un deceniu. Cerem demisia ministrului pentru că a spus că este mandatat de către preşedintele României să închidă 1.700 de şcoli, indiferent de opoziţia pe care o va avea în teritoriu, indiferent ce ar genera această măsură la nivel local”, a declarat Liviu Pop.
Potrivit secretarului FSLI, închiderea acestor şcoli înseamnă că va fi afectată activitate a peste 500.000 de şcolari şi aproximativ 10.000 de angajaţi, cadre didactice şi nedidactice.
Protestatarii scandează “Demisia, demisia”, “11 clase, 11 clase !”, “Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom discuta şi legea noastră”, “Nu vă fie frică, Funeriu pică”, “Demnitate, demnitate”, “Fără asumare”, “Astăzi Capitala, mâine toată ţara”, “Mincinoşii” etc.
În rândul sindicaliştilor circulă informaţia potrivit căreia ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-ar afla vineri la Iaşi, oficial însă nimeni din Minister nu confirmă.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …