Friday , April 26 2024

Băsescu: Îi mulţumesc lui Maior că a rezistat la orice fel de încercare de se influenţa numirile în SRI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, după şedinţa de bilanţ a SRI, că îi mulţumeşte directorului Serviciului, George Maior, că a rezistat la orice fel de încercare de a se influenţa din afara serviciul numirile la nivelul acestei instituţii.
Potrivit şefului statului, modernizarea “rapidă şi temeinică” a SRI a fost posibilă pentru că nu a putut fi influenţată, prin numiri, de oameni politici, de partide.
Băsescu a subliniat că, din 2004, de când este preşedinte, nu a acceptat niciun fel de intervenţie în numirile la nivel judeţean sau central în serviciu.
“Domnul Maior vă poate confirma că niciodată nu i-am cerut nici măcar numirea unui ofiţer undeva într-un judeţ sau altul, darămite să-i cer vreodată numirea unei şef de secţie sau a unui om din conducerea serviciului”, a spus el.
Preşedintele a opinat că oamenii politici ar putea să privească la evoluţia pozitivă a unui serviciu mare, în condiţiile în care nu şi-au exercitat influenţa asupra numirilor la nivelul acestuia.
“Îi mulţumesc domnului Maior că a rezistat la orice fel de încercare de a se influenţa din afara serviciului numirile”, a mai spus Băsescu.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …