Alte stiri
Simona Halep s-a retras de la turneul din Portugalia: „Nu vreau să-mi grăbesc revenirea”
acum 2 weeks
Simona Halep va juca la un turneu mic din Portugalia înainte de a participa la Madrid WTA 1000
acum 3 weeks
Jucătoarea de tenis Na Li, locul 2 WTA, a anunţat, joi, că nu va participa la turneele de pe continentul nord-american, nici la US Open, din cauza unei accidentări, astfel că ea nu-şi va apăra punctele din 2013 şi va fi întrecută în ierarhia mondială de Simona Halep, locul 3 WTA în acest moment.
“Din nefericire, trebuie să mă retrag de la turneele de la Montreal şi Cincinnati, dar şi de la US Open. Din martie, am probleme la genunchi şi nu sunt în stare să joc la cel mai înalt nivel”, a anunţat sportiva chineză, câştigătoare la Australian Open, pe pagina ei de Facebook, potrivit mediafax.ro.
Ea speră să revină în competiţii la turneele de la Wuhan şi Beijing, din a doua jumătate a lunii septembrie.
Tags accidentata Halep Na Li nr.2 WTA
AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …