Saturday , April 27 2024

Halep a anunțat că noul ei antrenor va fi Carlos Martinez: „O să avem o perioadă de pregătire, de cunoaștere, în Europa”

Simona Halep a anunțat, după meciul de la Miami cu Paula Badosa, pierdut în 3 seturi, 6-1, 4-6, 3-6, că  va colabora pentru prima dată cu Carlos Martinez Comet (49 de ani), un antrenor de tenis spaniol, născut la Barcelona. Acesta le-a mai pregătit în trecut pe rusoaicele Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina.

„Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa. Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova, și îi admir munca foarte-foarte mult. Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a declarat Simona Halep, pentru digisport.ro.

În februarie 2023, după o colaborare de 4 ani, Carlos Martinez s-a despărțit de rusoaica Daria Kasatkina. Iar antrenorul explica într-un interviu care au fost motivele.

„Era o decizie de așteptat. Nu a fost o mare surpriză. E o fată minunată, o jucătoare foarte bună. Pe teren, am avut o conexiune foarte bună. Totul a ținut de anumite chestii pe care le făcea în afara terenului. În opinia mea, nu sunt cele mai bune pentru cariera ei. De aceea a decis să ne oprim. Nu era de acord cu punctul meu de vedere, legat de ce făcea în afara terenului. Nu spun că făcea ceva rău, pentru că e o profesionistă, dar am simțit că trebuie ca în anumite zile să aibă grijă, dacă vrea să fie în top. Trebuie să gestioneze mai bine timpul petrecut în afara terenului. Mie îmi place să mă concentrez pe tenis, să fiu zi de zi mai bun”, spunea Carlos Martinez.

Din mai 2023, Martinez Comet a lucrat cu daneza Clara Tauson (91 WTA, 21 de ani).

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …