Saturday , April 27 2024

Primul interviu cu noul antrenor al Simonei Halep. Carlos Martinez: „Vorbim de Halep, o jucătoare de top, a trebuit să accept”

După meciul pierdut cu Paula Badosa la Miami, Simona Halep a anunțat că și-a ales un nou antrenor, pe spaniolul Carlos Martinez (49 de ani), fost tehnician al Dariei Kasatkina și în bainte al Svetlanei Kuznețova, ambele jucătoare de top 10 mondial.

Carlos Martinez a oferit un prim interviu, pentru publicația puntodebreak.com. Antrenorul a precizat că, în perioada următoare, va veni inclusiv în România.

„M-am uitat la meciul cu Badosa, pe care l-a avut în mână, era 6-1 și 1-0 pentru ea cu minge de break, dar a greșit și de acolo jocul s-a schimbat. Fizic s-a văzut că încă suferă, umărul a început s-o deranjeze, a cerut kinetoterapie, dar a continuat să lupte până la final. Simona nu jucase nici un set de antrenament înainte de turneu, dar, după cum mi-a spus chiar ea, este foarte nerăbdătoare. Adrenalina, dorința contează foarte mult, dar logic ar fi ca reglajul să dureze ceva timp. Vorbim de o persoană care nu a concurat de mai bine de un an și jumătate, nu va fi un proces rapid, dar prefer să rămân cu aspectele pozitive. În primul rând, are ambiție, care mișcă munții. Acum este momentul să ne întâlnim și să începem să lucrăm la toate, atât tenis, cât și partea fizică. Vor fi trei săptămâni de pregătire intensă pentru a ajunge bine la sezonul pe zgură, fără a uita de prevenție pentru a nu se accidenta. Faptul că Simona era atât de hotărâtă să lucreze cu mine a fost ceea ce m-a convins.

Chiar săptămâna trecută respinsesem un alt proiect foarte interesant, dar aici vorbim de Halep, o jucătoare de top, a trebuit să accept. Ea vrea să mai joace 2-3 ani cu siguranță, dar nici o dată nu a fost stabilită. Mai târziu va vedea dacă mai poate juca 2-3 ani. Are 32 de ani, nu este chiar atât de bătrână, în capul ei este ideea de a reveni în elită, de a fi din nou în vârf luptând pentru marile titluri. Vorbim despre o jucătoare foarte mare, dincolo de tot ce s-a întâmplat.

Cred că asta îmi place cel mai mult la ea, cât de ambițioasă este. Un astfel de proiect merită întotdeauna, o jucătoare care aleargă, care se apără, care dă totul… Îmi place acest profil de jucătoare. Simona este o războinică, sper că lucrurile vor merge bine atât pentru ea, cât și pentru mine”, a spus Carlos Martinez.

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …