Thursday , May 9 2024

Vânzarea clubului FC Liverpool se amână

Un tribunal din statul nord-american Texas a decis, miercuri, să accepte amânarea solicitată de proprietarii grupării engleze FC Liverpool, George Gillett şi Tom Hicks, care se opun vânzării clubului către societatea americană New England Sports Ventures (NESV).

Tom Hicks şi George Gillett au pierdut, miercuri, apelul înaintat la Înalta Curte din Londra împotriva Royal Bank of Scotland (RBS), ceea ce însemna că grupul bancar britanic putea începe vânzarea clubului către NESV.

Proprietarii au solicitat o amânare la un tribunal din Texas (pentru a aştepta o ofertă mai bună), iar acesta le-a acordat-o. Cei doi consideră nesatisfăcătoare oferta de 300 de milioane de lire sterline (340 milioane euro) prezentată de NESV. La această sumă, în conturile lor ar rămâne 144 milioane de lire sterline (163 milioane de euro).

Hicks şi Gillett au preluat clubul englez în anul 2007.

FC Liverpool este una dintre adversarele formaţiei Steaua în Grupa K din Liga Europa. Primul meci dintre cele două echipe a avut loc în Anglia şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1. Următorul meci dintre cele două formaţii va avea loc în data de 2 decembrie, la Bucureşti.

Vezi si

Bucovina Rădăuți a suferit prima înfrângere în play-off-ul Ligii a III-a

Bucovina Rădăuți a suferit prima înfrângere de la startul play-off-ului Ligii a III-a, după ce …