Friday , April 26 2024

Torje: Indiferent cum, trebuie să câştigăm şi să ne calificăm în semifinalele Cupei României

Mijlocaşul echipei Dinamo, Gabriel Torje, a declarat că formaţia alb-roşie trebuie să câştige partida cu Universitatea Craiova şi să se califice în semifinalele Cupei României indiferent dacă acest lucru se va realiza în 90 de minute, după prelungiri sau în urma loviturilor de departajare.

“Meciul cu Universitatea este un derbi pentru că ei ne urăsc pe noi. Dar cred că derbiul principal al Cupei este Rapid – Steaua. O victorie mâine (n.r. – miercuri) ne-ar da încredere pentru cea care urmează în campionat tot cu Universitatea Craiova. Mâine, indiferent cum, după prelungiri sau la 11 metri, trebuie să câştigăm şi să ne calificăm. Egal nu se va termina oricum, e clar. Eu aş vrea o victorie şi mâine în Cupă şi duminică în campionat. Universitatea are o echipă bună, cu jucători tineri şi un antrenor valoros. Sperăm să ne susţină suporterii şi să câştigăm”, a spus mijlocaşul dinamovist.

Torje susţine că în acest sezon Dinamo a fost mai mult dezavantajată decât favorizată de greşeli de arbitraj. “Nu are sens să mai vorbim despre ofsaidul din meciul cu CFR Cluj. Dar când am fost noi avantajaţi s-a făcut mare tam-tam. Acum, după meciul de la Cluj nu s-a mai făcut. S-a creat o impresie că noi suntem favorizaţi de arbitraje, dar nu e aşa. Nu e vorba că suntem vânaţi, dar au fost mai multe greşeli de arbitraj împotriva noastră decât în favoarea noastră”, a adăugat Gabriel Torje.

Referitor la instalarea atacantului Claudiu Niculescu în funcţia de antrenor al echipei Universitatea Cluj, Torje a declarat că speră ca fostul său coleg de la Dinamo să nu renunţe deocamdată la cariera de jucător. “Am auzit că e antrenor la Cluj, mă bucur pentru el. Sper să ajungă un mare antrenor, dar eu consider că mai are de jucat. Nu trebuie să renunţe, mai ales că a dat multe goluri în acest campionat şi mai poate juca”, a precizat mijlocaşul dinamovist.

Echipa Dinamo întâlneşte, miercuri, de la ora 20.45, pe propriul teren, formaţia Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României – Timişoreana.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …