Friday , April 26 2024

Steaua – Otelul 2-1, in Liga I

Adi Rocha a deschis scorul pentru Steaua

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a VII-a a Ligii I în care tehnicianul moldovenilor Viorel Tănase a debutat pe prima scenă în această funcţie.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Rocha ‘3 şi Pintilii ‘8, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Viglianti, în minutul 13.

1-0: Georgievski a centrat din partea dreaptă, Pintilii a recentrat şi Rocha a înscris din 4 metri.

2-0: Rusescu i-a pasat lui Pintilii şi a cesta a înscris de la 14 metri cu un şut sec la colţul lung.

2-1: Viglianti a redus din diferenţă cu un şut de la 25 metri sub transversală, Tătăruşanu fiind prins ieşit din poartă.

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu – Georgievksi, Szukala, Chiricheş, Pârvulescu – Chipciu (A. Popa ’46), Bourceanu, Pintilii, Tănase – Rusescu (M. Costea ’71), Rocha (Nikolici ’58). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Oţelul Galaţi: Brăneţ – Râpă, Perendija, Sg. Costin, Ljubinkovici – Inkango (Băjenaru ’83), Giurgiu, Stromajer (Iorga ’46) – Viglianti, Neagu (Punosevac ’74) – Pena. Antrenor: Viorel Tănase.

Cartonaşe galbene: Szukala ’64 / Neagu ’45, Giurgiu ’58, Pena ’66, Râpă ’80.

Arbitri: Cătălin Popa (central) – Sebastian Stoianov, Vladimir Urzică (asistenţi) – Paul Unimătan (rezervă).

Observatori: Corneliu Fecioru, Eduard Alexandru.

La partida de pe stadionul Steaua au asistat 12.320 de spectatori, dintre care aproximativ 200 de fani gălăţeni.

Deşi a intenţionat să nu vină la stadion, fiind prezent la botezul fiului lui Cristian Borcea, Gigi Becali a ajuns totuşi la meci după fluierul de start al arbitrului Cătălin Popa. Becali nu a văzut cele două goluri marcate de Steaua.

Accidentat la cap într-un duel aerian cu Tănase în minutul 41, Gabriel Viglianti a fost nevoit să-şi schimbe tricoul plin de sânge. El a început meciul cu numărul 37 pe spate, iar din minutul 41 a jucat cu numărul 24.

Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost fluierat în mai multe rânduri de suporterii stelişti. De asemenea, galeria formaţiei gazdă a scandat injurii la adresa preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …