Saturday , April 27 2024

Samantha Stosur, castigatoare la US Open

Jucătoarea australiană de tenis Samantha Stosur, cap de serie numărul 9,a câştigat duminică noapte primul titlu de Grand Slam din cariera sa, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, cu 6-2, 6-3, la finalul unui meci care a durat doar o oră şi 13 minute.

Finalistă anul trecut la Roland Garros, Sam Stosur (27 de ani) este la al treilea titlul WTA, la simplu, din carieră după cele de la Osaka în 2009 şi Charleston, în 2010.

O jucătoare mai mult de dublu până acum tre ani, australianca s-a concentrat în ultima vreme pe jocul şi competiţiile la simplu şi a reuşit la sfârşitul acestei săptămâni să câştige cel mai râvnit trofeu de pe hardul american: titlul de la US Open şi un cec în valoare de 1.800.000 de dolari.

“A fost un vis să câştig aici. Nici nu ştiu ce să spun! Nici nu ştiu ce simt! Serena este o jucătoare extraordinară şi mulţumesc tuturor care m-au susţinut”, a spus Stosur.

Serena Williams, triplă campioană la US Open (2008, 2002 şi 1999), a primit înfrângerea cu zâmbetul pe buze, având în vedere că în urmă cu 6 luni se afla în spital.

“Chiar dacă am pierdut mă simt bine pentru că nici nu visam să pot sta în picioară, d’apoi să mai joc astăzi, aici, în faţa voastră”, a spus la final Serena Williams.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …