Saturday , April 27 2024

Piţurcă, după 1-3 cu Grecia: “Pe Maxim l-am păstrat pentru retur”

piturca

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că naţionala de fotbal a României are şanse mici de a întoarce la Bucureşti rezultatul din prima manşă a disputei cu Grecia, când tricolorii au pierdut cu 1-3.

La câteva minute de la încheierea partidei de la Pireu, pierdută de naţionala României cu 1-3, în faţa Greciei, selecţionerul Victor Piţurcă a explicat la România TV cauzele înfrângerii. “Am întâlnit un adversar foarte bun şi, din păcate am primit din nou goluri din faze fixe. Am egalat, dar n-am putut să ţinem de scor nici măcar două-trei minute. Va fi foarte dificil să marcăm două goluri în retur, să câştigăm cu 2-0.

Ne vom pregăti, vom face totul pentru victorie, dar din păcate Bourceanu şi Costin Lazăr sunt suspendaţi. Suntem privaţi de aportul a doi jucători importanţi pe care voiam să-i bag în teren.

E greu când joci contra unei echipe valoroase, e mai greu să ataci. Echipa Greciei este formată din jucători extrem de puternici”, a spus Piţurcă.

“Din păcate, noi n-avem jucători de valoare care să suplinească absenţele, dar vom încerca cu cei pe care-i avem să caştigăm. Să ne reinventăm? Nu ştiu ce am putea să reinventăm pentru retur. Grecia are jucători foarte valoroşi”, a completat selecţionerul la conferinţa de presă.

De ce nu l-a titularizat pe Alexandru Maxim: “Pe Maxim l-am păstrat pentru meciul retur, vreau să-l bag în centru, pentru că în bandă ar fi fost greu să joace contra Greciei”.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …