Alte stiri
Farmaciile pot elibera, de acum, antibiotice fără rețetă, în regim de urgență. Vezi în ce condiții
19 January, 2024
CNAS: De la 1 aprilie, medicamentele prescrise vor putea fi ridicate de la orice farmacie din țară
26 March, 2021
Nutella va conţine mai mult zahăr şi mai mult lapte praf decât până acum.
Centrul Pentru Protecţia Consumatorilor din Hamburg a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că reţeta pentru Nutella s-a schimbat, iar iubitorii acestui produs şi-au declarat nemulţumirea faţă de această veste.
Centrul Pentru Protecţia Consumatorilor din Hamburg a dezvăluit că Ferrero, compania care produce Nutella, a schimbat în secret reţeta celebrei creme de cacao şi alune, adăugând o cantitate mai mare de zahăr, dar şi de lapte praf, scrie The Independent. Astfel, de la 55.9 % zahăr, producătorii au mărit cantitatea la 56.3%, iar de la 7.5% la 8.7 procente de lapte praf. De asemenea, Centrul Pentru Protecţia Consumatorilor din Hamburg au declarat că noua Nutella are o culoare mai deschisă decât în mod obişnuit, iar prin mărirea cantităţii de lapte praf, producătorii au redus costurile achiziţionării de cacao, dar nu au anunţat nicio schimbare a preţului de pe piaţă.
Continuarea pe adevarul.ro
Persoanele care au ținut o perioada lungă de post înainte de Paşti trebuie să acorde …