Friday , April 26 2024

Comisia de examen de la Școala ”Teodor Balan” Gura Humorului, schimbată după ce o angajată a școlii a trimis subiectele de la Evaluare unei prietene, al cărei copil susținea proba la Limba română

”Doamna din comisia de examen, omul de legătură cu Ministerul Educației, a recunoscut că a scanat subiectele și le-a trimis unei prietene al cărei copil susținea proba la limba română, în cadrul Evaluării Naționale. Ea susține că nu a știut că face ceva greșit și că intenția ei a fost să o ajute pe prietena ei, care a vrut doar să știe cât de grele sunt subiectele. În ședința de Consiliu de Administrație al IȘJ de azi (miercuri, n.r.) am decis schimbarea comisiei de examen, pentru corectitudinea examenului de Evaluare Națională. Doamna responsabilă de distribuirea subiectelor va fi sancționată administrativ, conform metodologiei, la finalul anchetei, iar organele de anchetă penală vor acționa în funcție de rezultatele propriei lor anchete”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Gabriel Matei.

Inspectorul școlar general adjunct Gabriel Matei

Primele măsuri luate în cazul scurgerii subiectelor la proba de limba și literatura română, de la Evaluarea Națională 2022, de către un membru al comisiei de examen de la Școala Gimnazială ”Teodor Balan” Gura Humorului au fost luate miercuri, de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Comisia de examen va fi schimbată, iar sancțiunile ce vor fi administrate vinovatei se stabilesc în ședina de Consiliu de Administrație ce are loc la această oră la IȘJ Suceava.

Ancheta instituției a scos la iveală faptul că responsabilă de distribuirea ilegală a subiectelor, încă de la prima oră a dimineții, este o angajată a școlii, membră în comisia de examen, omul de legătură cu Ministerul Educației. ”Doamna din comisia de examen, omul de legătură cu Ministerul Educației, a recunoscut că a scanat subiectele și le-a trimis unei prietene al cărei copil susținea proba la limba română, în cadrul Evaluării Naționale. Ea susține că nu a știut că face ceva greșit și că intenția ei a fost să o ajute pe prietena ei, care a vrut doar să știe cât de grele sunt subiectele. În ședința de Consiliu de Administrație al IȘJ de azi (miercuri, n.r.) am decis schimbarea comisiei de examen, pentru corectitudinea examenului de Evaluare Națională. Doamna responsabilă de distribuirea subiectelor va fi sancționată administrativ, conform metodologiei, la finalul anchetei, iar organele de anchetă penală vor acționa în funcție de rezultatele propriei lor anchete”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Gabriel Matei.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat marți că la prima probă de la Evaluarea Națională 2022, la Suceava, un profesor ar fi distribuit ilegal subiectele, încă de la primele ore ale dimineții. Inspectoratul Școlar Județean Suceava a fost informat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație că subiectele au ajuns pe un grup de părinți, pe whatsapp, după care a deschis o anchetă și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Identificarea școlii din care au fost divulgate subiectele s-a făcut rapid, pe baza codului specific unității de învățământ, care este trecut pe toate foile de examen, conform metodologiei.

”Pe fiecare subiect de examen există un element de siguranță, fiecare școală are un cod, iar pe foaia cu subiectele postate pe grupul de părinți era codul Școlii Gimnaziale <Teodor Balan> Gura Humorului”, explicase marți șeful IȘJ Suceava, inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

Profesorii care participă la examenele naționale încheie un contract de prestări servicii cu Ministerul Educației, contract în baza căruia își asumă respectarea mai multor obligații, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Aceștia semnează un ”angajament de confidențialitate”, prin care declară pe propria răspundere că nu vor divulga sub nicio formă informații legate de activitatea specifică pe care o vor desfășura în cadrul examenelor naționale. Asta însemană că nu vor vinde și nu vor publica subiectele și că itemii, testele, variantele de subiecte sunt clasificate drept ”documente secret de serviciu” până când acestea devin publice. (Oana NUȚU)

 

 

 

 

 

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …