Friday , April 26 2024

Zgomot mult, muncă puţină – metoda FlorConstruct de a repara străzile din Suceava

asfaltare florconstruct

Cârpeli pe ici şi colo, într-un ritm de melc, străzi şi trotuare uitate, doar zgomotul harnic al frezelor ce distrug asfaltul bunicel turnat acum câţiva ani, ţine treaz sucevenii care ar vrea ca străzile lor să fie reabilitate . Aceasta este prima impresie, după ce FlorConstruct a preluat activitatea de întreţinere a străzilor din municipiul reşedinţă de judeţ

 
După ce la sfârşitul lunii trecute, SC FlorConstruct SRL a câştigat licitaţia pentru întreţinerea şi reparaţia străzilor din municipiul reşedinţă de judeţ, sucevenii se aşteptau ca firma suceveană să demareze o acţiune fără precedent în ceea ce priveşte reabilitarea străzilor lăturalnice. Din păcate, lucrurile nu s-au petrecut conform aşteptărilor. Zgomotele frezelor care au rupt din asflaltul bunicel, turnat acum câţiva ani, a spart urechile sucevenilor iar în spate, lucrătorii de la FlorConstruct au împrăştiat, într-un ritm leneş, câteva roabe de asfalt, pe care le-au tasat la fel de încet, astfel încât o lucrare de acest gen, care ar fi trebuit să se facă într-o jumătate de zi, s-a prelungit vreme de o săptămână.
Astfel de lucrări realizate de lucrătorii de la FlorConstruct cu braţele sprijinite pe lopată au început în mai multe zone ale oraşului. {i-au făcut, cum se spune – front de lucru, fără a ţine cont de traficul rutier, de programul de înlocuire a conductelor furnizorilor de utilităţi ori de alte oportunităţi specifice fiecărei străzi în parte. Orice sucevean care are treabă la E.oN, pe strada Vasile Bumbac, de exemplu, constată că nu are cum să ajungă la casieria unde se plătesc facturile la electricitate ori la gaze, decât pe carosabil. Trotuarul, turnat se pare pe vremea lui Ceauşescu, îngrădit de “sofronei”, a devenit un adevărat calvar pentru cei care se încumetă să treacă prin zonă, mai ales pentru doamnele cu tocuri înalte, fiindcă cimentul dinainte de revoluţie s-a topit şi au rămas doar pietrele în care tocurile se rup. Din bruma de asfalt împrăştiată pe străzi degeaba, s-ar fi putut aşeza şi pe acest trotuar câteva lopeţi, pentru a asigura minimul trafic pietonal din zona Casei de Cultură către importantele instituţii ale Sucevei, mai ales că nu cu multă vreme în urmă au fost inaugurate parcările subterane de unde se prezumă că cei veniţi la Suceava cu treburi, dar şi cu maşina, devin pietoni până la instituţiile pe care le caută.
FlorConstruct – firmă abonată la banii publici
SC FlorVonstruct SRL este una dintre firmele care pot fi incluse cu lejeritate în categoria celor “abonate” la banii publici. Vasile Florea, patronul societăţii comerciale este cunoscută în judeţ ca atare. ~ncepând cu anul 2001, firma a avut zeci de contracte cu primăriile din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, dar şi cu primăriile unor comune din judeţ, atât pentru salubrizare, cât şi pentru reparaţii la străzi. Conform site-ului firmei, în perioada 2001 – 2002 firma a asigurat salubrizarea în municipiul Suceava, în cartierele Obcini şi George Enescu, în perioada 2002 – 2003 s-a ocupat de lucrări de reparaţii la şcoli, dispensare, cămine culturale în mai multe comune, în perioada 2003 – 2004 s-a ocupat, ca subcontractor, de reparaţii şi intreţinerea străzilor din municipiul Suceava. ~n perioada 2007 – 2008, FlorConstruct a executat lucrările de reparaţii la clădirea administrativă a Staţiei de transformare 110/220kW Suceava – filiala SC Transelectrica SA Bacău. Impactul acestei lucrări asupra publicului nu a fost nici pe departe atât de mare pe cât a fost cel legat de lucrările de la reţelele de apă, canalizare şi de termoficare. ~n 2007 – 2009, FlorConstruct a executat lucrările de reabilitare a unor zone din sistemele de termoficare – îndeosebi partea de distribuţie, şi a unor puncte termice din municipiile Suceava şi Botoşani. Bineînţeles, lucrările au fost cu bani publici, fie de la Guvern către Primărie şi Termica, fie de către Primărie. Au fost făcute aproape două mii de cămine pentru a fi puse gigacalorimetrele în faţa scărilor de bloc sau, în funcţie de branşament, a unor blocuri de locuinţe. Toate au fost făcute din beton iar unele, spre disperarea locuitorilor, au fost chiar în faţa scărilor de bloc. Nu toate căminele de beton pentru reţelele de termoficare au fost făcute de FlorConstruct, dar o parte considerabilă a lucrărilor a fost an de an adjudecată de firma lui Vasile Florea. ~n acea perioadă, se alocau milioane de lei grele pentru astfel de lucrări. Nu doar căminele de la branşamente au fost la aceea vreme „atacate”, ci şi reţele de apă caldă şi încălzire. Alte milioane de lei intrau în visteriile unora din firmele abonate la bugetul public. Niciodată nu lipsea FlorConstruct. De asemenea, FlorConstruct a avut contracte cu primăriile pentru diverse lucrări de asfaltare în parcări.
Din 2009, FlorConstruct, a preluat salubrizarea a 25 de comune din judeţul Suceava. A fost anul în care firma lui Vasile Florea dădea semne că vrea să reintre puternic pe piaţa serviciilor de salubrizare. Din 2009 până în 2013, Vasile Florea a continuat să facă afaceri cu bani publici, firma sa fiind angrenată în multe contracte pe lucrări de construcţii. Unul dintre cele mai bune contracte pe care le-a avut Vasile Florea în această direcţie a fost cel de reparaţii şi întreţinere a străzilor din municipiul Suceava, început în 2011 şi finalizat în mai 2013, prelungit apoi cu încă trei luni de zile. Ca să nu mai facă doar ca subantreprenor lucrări la străzi, FlorConstruct s-a asociat cu SUCT, oferta comună depusă la licitaţie de cei doi parteneri de afaceri fiind cea câştigătoare.
Modernizări de străzi cu bani europeni, subantreprenor puşcăriaş în Austria, patronul Florea în arestul Poliţiei sucevene
Cel mai controversat contract încheiat de FlorConstruct a fost cel cu privire la proiectul de modernizare a 14 străzi din municipiul Suceava. Era un proiect cu finanţare europeană nerambursabilă în cea mai mare parte. Trei oferte au fost depuse la licitaţia care a fost organizată de Primăria Suceava. Iniţial a fost declarat un câştigător, care nu era însă FlorConstruct a cărui ofertă a fost cea cu punctajul cel mai slab.
După mai multe contestaţii, a fost reluată întreaga procedură, iar firmele care s-au înscris iniţial au avut posibilitatea să depună oferte modificate faţă de cele iniţiale. Atât de diferite au fost ofertele respective, încât cea a asocierii din care făcea parte şi FlorConstruct a fost declarată de către comisie ca fiind câştigătoare. Preţul plătit a fost unul scump. Ca să poată câştiga lucrarea, au fost diminuate preţurile până aproape de jumătate, iar asta a dus automat la scăderea calităţii lucrărilor. De reţinut că FlorConstruct a dat în subantrepriză o parte din lucrările câştigate firmei Kamer, coordonată de Vasilică Puşcaşu, în acest moment deţinut pentru jaf armat într-o puşcărie din Austria. Chiar Vasile Florea a fost, la începutul acestei veri, reţinut în arestul poliţiei sucevene, într-un dosar de evaziune fiscală în care a fost calculat un prejudiciu total de aproape 10 milioane de euro. (N.R., D.P.)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …

3 comments

  1. Pe Aleea LALELELOR cand se repara strazile ??E un praf si o mizerie!!

  2. sa vedeti in brdujeni ce bataie de joc cine plateste si cine face receptia la nenorocirea asta

  3. FlorConstruct / Zgomot mult, muncă puţină = pleonasm