Saturday , May 18 2024

Un tânăr din Siret a găsit la gunoi plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii și le-a montat pe mașina lui

Un tânăr de 26 de ani, din Siret, care a găsit la gunoi două plăcuțe cu numere de înmatriculare provi­zo­­rii, le-a montat pe mașina lui, confecționându-și totodată și o autorizație de circulație provizorie falsă 

 rutiera


La data de 1 septembrie 2016, la ora 14.45, polițiștii au oprit pentru control pe strada Alexandru Cel Bun din orașul Siret autoturismul Hyundai Santa Fe, cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de Emanuel Tipirigan, de 26 de ani, din loca­litate. Acesta a prezentat autorizația de circulație provizorie pentru autoturismul Hyun­dai Santa Fe, valabilă pentru perioada 7 august  – 6 septembrie 2016, emisă de For­mațiunea Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava. Do­cumentul, la prima vedere, nu prezenta ca­racteristicile de identificare ale unei auto­rizații de circulație provizorie originală, existând bănuiala că autorizația este falsă.
Fiind întrebat cu privire la plăcuțele cu numărul de înmatriculare, Emanuel Tipiri­gan a declarat că cele două plăcuțe le-a găsit într-un tomberon de gunoi din orașul Siret, cu circa două săptămâni în urmă și știind că îi expiră ultimul rând de numere provizorii pe care le avea montate pe mașină, le-a luat pentru a le monta pe autoturismul său. Referitor la autorizația de circulație provizorie prezentată, Emanuel Tipirigan a recunoscut că aceasta este falsă și că a confecționat-o personal.
În urma verificărilor făcute în baza de date a poliției s-a stabilit faptul că numărul de circulație provizoriu figurează pe alt nume pentru un autoturism BMW, valabilitate 5 iulie – 3 august 2016, ce figurează ca „expirat”.
De asemenea, autoturismul Hyundai Santa Fe figurează cu ultimul rând de numere de circulație provizorii pentru perioada 28 iunie – 27 iulie 2016. Pe numele lui Emanuel Tipirigan a fost întocmit un dosar penal. De asemenea, mașina lui a fost indisponibilizată la sediul Poliției orașului Siret. (D.Z.)

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …