Monday , May 20 2024

Un amorez a rămas fără 300 de lei, după ce a invitat două tinere la el în apartament

politie

Un tânăr de 22 de ani din Suceava a invitat la el acasă două tinere pe care le-a întâlnit într-un bar. Spre ghinionul lui seara nu s-a sfârşit cum dorea el, fetele furându-i din casă 300 de lei, în timp ce amorezul a mers până la magazin să-şi cumpere ţigări

Poliţia Municipiului Suceava a primit o sesizare din partea lui Andrei C., de 22 de ani, din Suceava, care a reclamat faptul că în noaptea de 29 spre 30 septembrie 2013, în jurul orei 00.00, a primit în apartamentul mătuşii sale din Suceava, două tinere, care i-au furat dintr-un dulap suma de 300 de lei.
Agenţii, în baza sesizării, au deschis o anchetă descoperind că în data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, Andrei C. s-a întâlnit într-un bar din Suceava cu două fete, una dintre ele fiind o cunoştinţă mai veche. Tânărul a stat puţin de vorbă ce acestea, după care le-a invitat la apartamentul mătuşii sale pentru a bea bere, alături de cele două tinere venind şi Cătălin C., un prieten de-al reclamantului. La un moment dat, în jurul orei 23.30, Andrei C. împreună cu amicul său au mers până la un magazin din apropiere pentru a face unele cumpărături, lăsându-le pe cele două fete în apartament. Când s-au întors cei doi au observat că tinerele au plecat iar din locuinţă, dintr-un dulap, au luat 300 de lei. Reclamantul le-a sunat pe acestea întrebându-le dacă nu au luat ele banii, însă fetele au negat că ele ar fi furat cei 300 de lei. Astfel, Andrei C. a mers la poliţie şi a reclamat cele întâmplate.
Poliţişti, în urma cercetărilor făcute, au reuşit marţi, 1 octombrie a.c., pe cele două suspecte, respectiv pe Elena Cacinschi, de 18 ani şi Valentina Polea, de 19 ani, ambele din Suceava. Cu ocazia audierilor, Valentina Polea a recunoscut comiterea furtului, declarând că în data de 30 septembrie 2013, în jurul orei 21.00, a fost invitată împreună cu prietena sa Elena Cacinschi în apartamentul lui Andrei C., unde au băut bere. In jurul orei 23.00, acesta a plecat cu un prieten să cumpere ţigări, moment în care cele două tinere au furat cei 300 de lei dintr-un dulap şi au ieşit din apartament pe un geam de la balcon.
Agenţii au reuşit să recupereze de la cele două suspecte suma de 150 de lei.
Cercetările sunt continuate de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (Constantin ZUZEAC)
 

Vezi si

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei …