Saturday , May 18 2024

Trei candidați eliminați din examenul de Bacalaureat, la proba la alegere a profilului

Astăzi s-a desfășurat proba la alegere a profilului și specializării, sesiunea august-septembrie 2020. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, dintre cei 771 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 8 discipline, s-au prezentat 527 de candidaţi, iar 244 de candidaţi au absentat. Astfel, la Biologie au susținut examenul 242 de candidați, la Chimie 5 candidați, Fizică-18, Filosofie-1, Geografie-133, Informatică-4, Logică, argumentare și comunicare-109 și Sociologie-5.

Trei candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, toți absolvenți ai Colegiului ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

”Niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis. Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 3 candidați de la Colegiul <Alexandru cel Bun> Gura Humorului, la probele de biologie (2) și geografie (1), în centrul de examen Colegiul Național <Mihai Eminescu> Suceava. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, a informat inspectorul Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Mâine, 27 august, absolvenții clasei a XII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale (ucraineană), vor susține proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă. (O. N.)

 

Vezi si

Decizia Parchetului de clasare a dosarului privind crimele din anii ’80 de la Orfelinatul Groazei din Siret, atacată la Curtea Constituțională

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat vineri că …