Saturday , May 18 2024

“Trandafir de la Moldova” cântat în chineză, la cinema Modern, în cadrul Festivalului Lampioanelor

china 1

Casa Româno-Chineză Suceava, în colaborare cu Clubul de Studii Asiatice, a organziat în data de 10 februarie Festivalul Lampioanelor, eveniment ce a marchat încheierea Festivităților Anului Nou Chinezesc. Aflat la cea de-a doua ediție, a reunit elevi și studenți atât din România cât și din China, tineri talentați care și-au lăsat emoțiile deoparte și au urcat pe scena Sălii Cinematografului Modern pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două culturi.

Evenimentul a îmbinat armonios cultura tradițională din Bucovina cu cea chinezească, astfel încât spectatorii au avut parte de 14 momente artistice de excepție pe parcursul evenimentului, printre care interpretarea în limba chineză a melodiilor “Trandafir de la Mol­­dova” de către Nicolae Ailincai, elev al Colegiului “Ciprian Porum­bes­cu”, “Dacă vesel se trăiește”, de către cei mai mici învățăcei ai Clubului de Studii Asiatice, dar și de momentele artistice moderate de Pan Yuyan, lector de limbă chineză în cadrul Clubului de Studii Asiatice. De asemenea pe sce­nă au mai urcat  Ansamblul “Flori din Bucovina” din Suceava care au adus pe scenă spiritul și tradiția bucovineană, tenorul Hou Feng, lector la Conservatorul din Iasi, care a pus amprenta artei chinezești în cadrul spectacolului, dar și tânărul compozitor Alex Erhan, aflat la început de drum, care a captat atenția spectatotilor cu o piesă în prima audiție.china 2

Spectacolul s-a bucurat de o a­tenție deosebită și din partea unor invitați de seama printre care Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Amba­sada Republicii Populare Chineze la București și ES domnul Lu Yuxun, Atașat Politic al Amba­sadei Republicii Populare Chi­ne­ze la București, profesorul Song Shaofeng, directorul Institutului Confucius Sibiu, profesorul dr. ing. Constantin Oprean, ­Preșe­dintele Institutului Confucius Sibiu și reprezentanți ai administrației publice sucevene.china 3

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Excelența Sa dom­nul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Repu­blicii Populare Chineze la Bu­­­cu­­rești care a felicitat Casa Româno-Chineză pentru implicare și devotament în vederea stabilirii relației de prietenie dintre cele două țări. A subliniat faptul că se simte ca acasa și a rămas pro­fund impresionat de activitățile des­fășurate în județul Suceava. Festivalul Lampioanelor a demonstrat si anul acesta că liantul spiritualizării hotarelor dintre state a fost și va rămâne arta.

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …