Friday , April 26 2024

Tensiuni la Spitalul Judetean. Medic: Nu poate să vină armata să se comporte așa, nu suntem în cazarmă. Dar în acelaşi timp, să fie clar, spitalul din Suceava fără armată era mort

Situaţia de la Spitalul Judetean, manageriata in aceasta perioada de o echipa de medici militari, se contureaza a fi una tensionata. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit duminica despre un focar scăpat de sub control. Iar generalul Paul Oprea, aflat la Suceava, i-a numit, intr-o declaratie acordata Pro TV, pe medicii din spital “niste rasfatati”. Pe de alta parte, sunt medici suceveni care spun că e foarte dificil să comunice cu armata. Am adunat marturiile si nemultumirile unor medici care lucreaza acum in conditii foarte dificile si neobisnuite.

Iata ce a declarat un medic de la Spitalul Județean pentru Digi24:

“Lumea este foarte speriată. Noi trebuie să înţelegem şi contextul în care acei oameni au trăit, la ce ni s-a întâmplat nouă de-a lungul timpului, de când a început nenorocirea asta.

Tocmai asta e problema că noi, sindicatul nostru al medicilor, de fapt sindicat e aşa, un nume, e un grup al medicilor din Spitalul Suceava, da, suntem toţi medicii acolo în acel grup şi eu îi reprezint, acel grup a făcut de pe data de 13 martie demers că nu sunt echipamente. Urlam, nu aveam circuite.

Nu a fost niciun fel de procedură, niciun fel de instruire, niciun fel de echipament de protecţie profesionalizat, să spună ce să porţi şi cât porţi.

Marea majoritate a medicilor au sesizat problemele. Noi nu suntem nici şefi de secţie, n-am fost nici în comitetul de criză, am fost sindicat care am avertizat de pe data de 13 martie şi voi face public acel document în care am cerut ce-am cerut. Se vede clar, cerem materiale de protecţie. N-am avut nimic.

Pe 10 martie eu mi-am dat seama că există o transmitere comunitară. Lumea tuşea, era febrilă, era ceva ireal ce se întâmplă.

Managerul niciodată nu răspundea, el le ştia pe toate, el era medicul suprem. Noi nu avem un răspuns oficial, cu toate că documentul este cu număr de înregistrare, depus la secretariatul spitalului. Ca şi cum nu ar fi existat. Întotdeauna comunicarea noastră din nefericire aşa a decurs.

A fost o relaţie tensionată determinată de atitudinea asta a managerului.

În haosul de la Suceava cred că nu se putea altfel, fără armată. Numai că acum sunt nişte veşti din interior care nu-mi plac.

Nu se putea fără armată la Suceava. Haosul era prea mare. Dar nu poate să vină armata să se comporte cu nişte civili, care nu au făcut o zi de armată în viaţa lor… Sunt femei cu copii mici acasă, oamenii nu pot înţelege de la o zi la alta că suntem în cazarmă, că trebuie să spunem hei rup şi cu trompeta şi cu TAB-ul mergem la serviciu. Şocul psihic pentru ei este foarte mare.

Eu personal ştiu prin ce am trecut. Deci, un pic de mănuşi. Plus, cum să învinovăţeşti tu medicii când noi urlam că nu avem echipamente, că nu nu ştim să ne îmbrăcăm. Avem nevoie de armată, asta e clar, nu se poate fără, dar vreau să-i simţim lângă noi, să lucrăm împreună.

Oamenii trebuiau recuperaţi psihic şi încurajaţi şi sprijiniţi orice ar fi. Sunt 25% dintre cadrele medicale care au rămas, vă daţi seama. Eu sunt frustrată, sunt pe un pat de spital, îmi vine să mănânc pereţii că sunt aici şi nu sunt acolo cu ei. Nu fuge nimeni de muncă, nu fuge nimeni cu demisia în mână şi nu face nimeni figuri, nu-i nimeni nebun, dar suntem speriaţi, panicaţi.

Expresia pe care o aud: doamna doctor, mă sună şi asistente şi medici, aici este iadul sau a venit sfârşitul lumii. Oamenii ăia trăiesc nişte lucruri deosebit de intense.

Armata, sigur că e învăţată altfel, dar noi nu ştim altfel. Dar în acelaşi timp, să fie clar, spitalul din Suceava fără armată era mort”.

Medicii suceveni consideră o nedreptate si cazarea forțată în căminele USV si consideră că le sunt încălcate drepturi elementare la sănătate. ”Obligația de a ne carantina în cămin este o încălcare a dreptului meu la sănătate. Dacă eu sunt negativă, nu mă poți pune cu cineva declarat negativ, deși a fost testat pozitiv inițial, având în vedere că persoana e contagioasă până la 30 de zile”, a explicat o doctoriță pe o rețea de socializare, completând că ”dacă situația asta mai continuă, înainte să ne prăbușim fizic, ne vom prăbuși psihic. Este o presiune enormă și nu suntem ajutați de nicio parte”.

Medicul chirurg Mircea Dinu Bordiniuc a explicat pe Facebook că nu este tocmai legal ce se întâmplă, mai ales că prevederile Ordinului 503 din 26 martie precizează ”cazurile ușoare se pot externa mai rapid sau chiar îngriji la domiciliu cu următoarele recomandări: cameră individuală, purtarea măștii, mănâncă singur, igiena mâinilor, nu iese din casă pentru a proteja membrii familiei și comunitatea”. ”Nu sunt de acord cu măsura cazării forțate în căminele Universității. Consider că fiecare persoană are dreptul să aleagă unde să rămână cazat, dacă are condiții de izolare la domiciliu, nu în camere de cămin cu spații comune”, a scris medicul sucevean Bordiniuc pe o rețea de socializare.

Personalul medical aflat în izolare a fost chemat pentru retestare, iar cei cu rezultat negativ vor fi cazați în căminele USV, fără a mai putea pleca la domiciliu. (O.S.)

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …

No comments

  1. Referitor la titlu
    Fara armata spitalul de la suceava ar fi mort .. un pic fals .
    Fara resurse Echipamentele necesare si medicamente nici armata nu ar fi facut mare lucru .
    Dezinfectie s a facut si in prima incercare dar neavand resurse lucrurile s au complicat.
    Asa ca notiinea cheie sunt resursele .
    Nu pot face 4 Medici mai mult decat pot face 500

  2. Dragi medici ,
    Dupa ce ati fost forțați să veniți la servici bolnavi si sănătoși chemați în baza unei minciuni odioase a existenței unui ordin de ministru si amenințarea cu desfacerea contractului de muncă ACUM SI IN VIITOR vi se profilează un alt act criminal – cel de a fi invinovatiti de situația de la Suceava.
    Estimand ce se profilează va sfătuiesc să vă asociați si prin sindicat sau nu sa va luati un avocat bun deoarece se va lăsa cu procese grele in care oameni nevinovati vor fi prinși în acest carusel al rușinii.
    Nu vedeti cum.merg lucrurile mâna in mâna: anchetă penală de la parchet avansează iar pe celălat drum a început albirea adevăraților vinovati al acestei situații.
    Nu uitati ca spitalul a fost sub administrația consiliului județean si toate strigătele de ajutor au rămas ca in fântână.
    Testele pentru medicii din prima linie au fost folosite prefential de clientela si pile – asta va fi foarte clar prezentat în dosarul penal in rem , astfel s a pus la risc viata medicilor si a pacienților prin contaminare .
    Este cunoscută sintagma : o pereche de mănuși, ochelari si o mască si valea pe secție.
    Este diabolic ca un manager de spital sa trimita on zona de risc medici etc innconditikle in care si existenta celui mai performant echipament de protectie ar fi fost inutilă din lipsa trainingului si a metodei corecte de folosire.
    Nerespectarea succesiunii corecte de echipate dezechiparea poate produce contaminarea utilizatorului.
    Multe se vor spune pentru a muta centrul atenției pe medici dar strangeti orice dovezi aveti cu fotografii etc ca acestea va vor garanta libertatea.
    Gestul echipei Fiip Motan de a demisiona a fost un act de bravură si curaj deoarece gogoși politice erau servite în media iar la Suceava nu ajungea nici un ajutor di partea guvernului: resurse umane echipament medicamente…au fost forțați de situație sa tragă semnalul de alarmă…astfel s a luat in serios Suceava de către guvernanti .

  3. Chiar asa nesimtiti si militarii astia. Vin ei aici sa faca reguli sa nu mai lase toti spagarii cu cabinete private ce vin la spital doar cand au chef sa faca ei legea. Cum isi permit?

  4. Generalul de carton este – MEDIC MILITAR . La vremea cand facea el facultatea nu prea exista notiunea de x&0 .Asta nu ca nu ar exista si generali de carton . Multe sunt discutabile intradevar dar uneori ar trebui sa ne vedem lungul nasului .

  5. Foarte bine ca a venit armata !!! Sa faca ordine cu spagarii. Cand luati milioane spaga ati uitat? Nu vedeti ca aveti cei mai multi morti din tara !!! Ce doctori ati fost voi??? Daca erati asa buni nu erati in situatia asta. Apropo cata spaga ati luat puteati sa va cumparati si voi un conbinezon ,o masca si manusi !!! Bravo armata sa faca ordine !!!! Dovtori de carton nesimtiti si spagari

  6. http://dorelguliciuc.ro/ce-ai-facut-bobita/
    Urmăriți acest om care spune direct, fără meandre, situația creată de generalul de carton care vrea să scoată basma curată două personaje quasi cunoscute. Toți cei peste 1300 de angajați ai spitalului Suceava sunt niște “jigodii”, cei doi sunt sfinții. E posibil?
    Afară cu toți cei care denigrează cadrele medicale, afară cu toți cei care se vor a fi dumnezei!!!