Saturday , May 18 2024

“Ştefaniștii” au sărbătorit Marea Unire printr-un proiect multidisciplinar

Pentru a marca Ziua Bucovinei dar și 100 de ani de la Marea Unire, elevii Colegiului Național “Ştefan cel Mare” au organizat o serie de activități interdisciplinare, de la vizite la Muzeu la experimente în laboratorul de fizică

image description

 

“Ştefaniștii” au sărbătorit joi, 29 noiembrie,  Marea Unire, în stilul lor caracteristic. Ajutați de către profesorii de la clasă, aceștia au pus bazele unui proiect intitulat “Interdisciplinaritatea în anul Centenarului”, proiect coordonat de către profesoara de istorie Didina Petrișor. “Prin acest proiect s-a dorit dezvoltarea capacității de a realiza diferite experimente, proiecte, referate, creații plastice, dar și sensibilizarea și responsabilizarea elevilor în Anul Centenarului, privitor la noțiunile de patrie și patriotism” a menționat profesoara Didina Petrișor. De departe, cel mai îndrăgit și apreciat moment de către elevii participanți, a fost cel coordonat de către profesoara de fizică Carmen Amorăriței, în cadrul căruia elevii clasei a VIII-a au prezentat drapelul național, printr-un experiment de fizică, dovedind astfel că fizica se găsește și în arta plastică. Prezentarea de costume naționale s-a îmbinat perfect cu eseurile “ștefaniștilor”, care au vorbit “Despre Patriotism”, “Unirea Transilvaniei”, “Războiul de Independență”, “Unirea Bucovinei”.

image description

Tot pentru a marca Ziua Bucovinei și 100 de ani de la Marea Unire, un echipaj alcătuit din Otilia Chirilă, Oana Apetrei, Teodora Hîncu și Ana-Maria Dediu, numindu-se sugestiv “Domnițele Ştefaniste”, au participat la Concursul “Suceava – trecut și prezent”, organizat de Şcoala gimnazială nr. 1 Suceava, împreună cu Biblioteca “I.G. Sbiera” și Muzeul Bucovinei, cu lucrarea “Biserica Domnițelor”, la care au obținut premiul II și Premiul special pentru cea mai bună prezentare a unui obiectiv turistic. Alte trei “ștefaniste”, și anume Taisia Verciuc, Amalia Toma și Alexia Babliuc, au fost premiate în cadru festiv, la Biblioteca Bucovinei, ca urmare a participării la Concursul Național “România la 100+100”, concurs de eseuri, dedicate României peste încă 100 de ani.

“Elevii au răspuns afirmativ provocărilor lansate de către directorii Dan Popescu și Gabriel Hacman, catedra de limbă engleză – prof. Elisabeta Bucaciuc Mracica și Mariana Savin-Giosan, de fizică – prof. Carmen Amorăriței și ing. Sanda Barabaș, biologie – prof. Camelia Alexandriuc, matematică – prof. Mara Moroșan și Cristian Amorăriței, limba și literature română – prof. Carmen Bocăneț și Iulia Murariu, istorie – prof. Bogdan Mihai Dranca și Didina Petrișor, geografie – prrof. Loredana Epure, arte plastice – prof. Maria Ştirbu, muzică – prof. preot Ionuț Tablan, informaticsă – prof. Adrian Petrișor și ing. Gabriela Nenec, religie – prof. preot Florin Gheorghe Hostiuc, dovedind că la orice disciplină se pot realiza activități attractive legate legate de Anul Centenarului. Credem că școala românească are nevoie și de astfel de momente, care formează aptitudini și nu în ultimul rând, caractere”, a completat profesoara coordonatoare, Didina Petrișor. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …