Saturday , May 18 2024

Şofer de 19 ani cercetat în două dosare penale, reținut la Horodnic de Sus

Acesta a fost prins din nou conducând fără permis o mașină cu ITP expirat

O patrulă de poliție din Marginea a oprit pentru control, sâmbătă seară, în jurul orei 22.15, un autoturism marca BMW 320 care circula pe drumul comunal neclasificat denumit popular „pe uliță la brigadă”, din comuna Horodnic de Sus, condus de Mihail P., de 19 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Efectuând verificări privind autoturismul în cauză, polițiștii au constatat că acesta avea inspecția tehnică periodică expirată din data de 12.01.2019, fapt pentru care șoferul a fost sancționat contravențional  cu amendă în cuantum de 1.305 lei, luându-se și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

Conducătorul auto a fost condus la sediul Postului de Poliție din Horodnic de Sus, unde verificările au fost continuate, rezultând că  Mihail P. este cercetat în cadrul a două dosare penale aflate în lucru la acest post de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de „încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere sau se află sub influența alcoolului” și pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.

Pentru fapta de sâmbătă polițiștii au întocmit dosar penal, iar prin ordonanțele din aceeași dată s-a dispus și confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Mihail P. pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”. De asemenea, s-a dispus reținerea tânărului de 19 ani pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Suceava. (O.S.)

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …