Friday , April 26 2024

Reuniune managerială online, organizată de IȘJ Suceava

Ședința a avut ca scop analiza stării învățământului sucevean în anul școlar 2019-2020, prezentându-se punctele tari și punctele slabe ale sistemului, rețeaua școlară și schimbările survenite pe parcursul anului școlar trecut, situația resursei umane și materiale, proiecte și programe guvernamentale sociale implementate.

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a organizat joi Reuniunea de management instituțional cu directorii unităților de învățământ din județ, pentru prima dată în format online. Cei trei inspectori generali și invitații lor, reprezentanții instituțiilor care se află în strânsă colaborare cu IȘJ, și anume Consiliul Județean Suceava, Prefectura, Primăria Suceava, IPJ Suceava, ISU și DSP, au fost prezenți în sala de ședințe a inspectoratului și au luat cuvântul, iar directorii școlari și inspectorii au asistat online. Primele 10 minute din ședință au fost foarte dificil de ascultat, deoarece câțiva directori au ținut microfoanele deschise și au perturbat transmisiunea, la fel cum fac zilnic elevii de școală generală la cursurile online, ceea ce arată că încă sunt persoane din sistemul de învățământ, cu funcții de conducere, care nu știu să folosească tehnologia.

Ședința a avut ca scop analiza stării învățământului sucevean în anul școlar 2019-2020, prezentându-se punctele tari și punctele slabe ale sistemului, rețeaua școlară și schimbările survenite pe parcursul anului școlar trecut, situația resursei umane și materiale, proiecte și programe guvernamentale sociale implementate.

Vicepreședintele CJ Suceava, Neculai Barbă, a transmis mesajul instituției pe care o reprezintă, făcând un apel la respectarea tuturor normelor de siguranță impuse pentru a putea trece de această pandemie și de a reveni cât mai repede la normal. Suprefectul Daniel Prorociuc a mulțumit directorilor școlari pentru implicarea în aplicarea măsurilor de siguranță pentru limitarea răspândirii îmbolnăvirii cu COVID-19, iar consilierul Ovidiu Milici, reprezentantul Primăriei Suceava, a punctat faptul că unitățile de învățământ din municipiu nu au întâmpinat probleme deosebite, pentru că primarul Ion Lungu s-a ocupat de fiecare școală în parte și a colaborat foarte bine cu managerii școlari.

Comisarul șef Marius Ciotău, din cadrul IPJ Suceava, șeful Biroului de siguranță școlară, a punctat că, din data de 11 septembrie, când a fost înființată această nouă structură, și până în prezent s-au înregistrat 10 incidente școlare în unitățile de învățământ din județ, iar pentru 4 dintre ele polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a lua măsurile ce se impuneau. ”În ceea ce privește activitatea noastră, am rugămintea de a verifica la fiecare unitate din cele 747 care au fost sesizate, mă refer la grădinițe, școli și licee, să existe acel Registru de siguranță școlară, care să fie accesibil lucrătorilor de Poliție care vin în unitățile de învățământ pentru a verifica elevii care ies de la cursuri dar și pentru a susține activitățile de informare și prevenire. În legătură cu modul ce colaborare, am rugămintea să ni se sesizeze orice incidente care se comit în unitățile de învățământ, pentru a evita o mediatizare necorespunzătoare a acestora”, a declarat comisarul șef Marius Ciotău.

Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a dat citire raportului calității învățământului sucevean în anul școlar 2019-2020, punctând aspectele cheie și rezultatele înregistrate atât la nivelul instituției pe care o conduce, cât și în unitățile școlare din județ. Inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu a prezentat planul managerial pentru anul școlar în curs, iar colegul său, inspectorul școlar general adjunct Ciprian Anton, a punctat că intenționează să pună la treabă personalul didactic din domeniul sportiv și să refacă Registrul sportiv școlar, ignorat în ultimii ani. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …