Monday , May 20 2024

Pompierii suceveni au sărbătorit 168 de ani de la lupta din Dealul Spirii

Ieri, pompierii români au sărbătorit 168 de ani de la lupta din Dealul Spirii, când pompierii Capitalei, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, au înfruntat armata otomană venită să înăbușe revoluția română, reafirmând năzuințele românilor de libertate socială, independență și unitate națională 

 ziua pompierilor


Evenimentul a debutat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava cu avansări în grad și acordarea unor di­plome și distincții pentru militarii în activitate și a fost urmat de un ceremonial religios de cinstire a memoriei eroilor pompieri, la care au mai participat cadrele militare în rezervă, invitați și jurnaliști. Apoi s-au depus coroane de flori, atât la statuia „Pompierul” din fața inspectoratului, cât și la mormintele ce­lor trei eroi pompieri din județul Suceava:  sergentul ma­jor (post mortem) Vasile Popiuc din Moldova Sulița, sergentul ma­jor (post mortem) Ioan Crăiuț din Frumosu și sergentul major (post mortem) Victor Ivașcu din Sadova.
Porțile Inspectoratului Jude­țean pentru Situații de Urgență s-au deschis în toate subunitățile din județ, iar vizitatorii s-au bu­curat de prezentarea tehnicii și a echipamentelor de intervenție, precum și de exercițiile pregătite de salvatori, inclusiv de Olly, câinele pompier.
De asemenea, în contextul dublei sărbători, a Zilei Pom­pie­rilor din România, dar și Marți 13 – Ziua Informării Preventive, militari din cadrul inspecției de prevenire au distribuit pliante, broșuri, flyere și afișe cuprin­zând măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situații de urgență, în punctele de informare preventivă organizate în municipiul Suceava, la Sho­pping Center, Iulius Mall și Centrul Comercial „Bazar”.
Cei care nu au putut să-i viziteze pe pompieri vor putea profita de următoarele activități care fac parte din contextul acestei sărbători, astfel:
Sâmbătă, 17 septembrie, în­tre orele 10.00-13.00, cadrele Ins­pectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al jude­țu­lui Suceava, împreună cu Ser­viciul de Ambulanță Județean, Unitatea de Primire Urgențe – SMURD a Spitalului Județean, Scoala Postliceală Sanitară de stat și Scoala Postliceală Sanitară Centrul de Studii „Stefan cel Mare și Sfânt” vor organiza pe Stadionul Areni, din municipiul Suceava, un eveniment educativ, intitulat „Fii pregătit să sal­vezi o viață!”.
Sucevenii vor putea participa la diferite ateliere unde vor fi prezentate teme de acordare a primului ajutor medical, tehnici de descarcerare din autovehicule și se vor prezenta trusa medicală auto și modele de stingătoare din dotarea autoturismelor, cu exerciții practice de folosire a acestora.
De asemenea, acțiunea se va bucura de prezența Caravanei SMURD – centrul de formare mobil, în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea primului-ajutor în situații de urgență.
Duminică, 18 septembrie, pompierii suceveni vor fi ono­rați să aibă alături de ei cât mai mulți suceveni, la evenimentul important din viața cadrelor Ins­pectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al jude­țului Suceava, prilejuit de înmânarea Drapelului de Luptă. Cere­mo­nialul militar-religios se va desfășura pe esplanada Casei de Cultură, începând cu ora 11.00.
Evenimentul va fi onorat din partea Ministerului Afacerilor Interne de secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situ­ații de Urgență, doctorul Raed Arafat, și din partea Inspec­toratului General pentru Situații de Urgență de inspectorul gene­ral, general de brigadă Ovidiu Va­silică. De asemenea, vor fi prezente conducerile județului și municipiului Suceava și pompieri din țările vecine, Moldova și Ucraina.
Festivitatea va continua cu defilarea trupelor cu cântec, pe traseul Casa de Cultură – sediu Inspectorat, precum și cu expo­ziția tehnicii de luptă, pe espla­nada din centrul municipiului. Tot aici va fi expusă și Caravana SMURD – centrul de formare mobil, unde pompierii-instructori vor prezenta participanților, pe lângă tehnicile de acordare a primului-ajutor medical în si­tu­ații de urgență, principalele ris­curi care pot afecta România, precum cutremure, inundații, incendii, dar și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. (D.Z.)
 

Vezi si

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei …