Sunday , May 19 2024

Polițiștii vor fi prezenți în zonele unde vor fi organizate baluri ale bobocilor

Peste 200 de polițiști vor monitoriza locațiile în care se vor organiza baluri ale bobocilor. In zonele respective vor fi efectuate controale la unitățile de alimentație publică pentru respectarea legislației privind vânzarea de alcool și tutun către minori  

 masini noi politie_tn


Siguranța elevilor, atât în mediul școlar, cât și în afara unităților de învățământ constituie o prioritate națională a tuturor instituțiilor și factorilor cu atribuții în domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esențială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generații. În vederea identificării la timp a vulnerabilităților privind siguranța elevilor, în conformitate cu documentele cadru privind colaborarea interinstituțională, periodic este necesară analiza riscurilor generate de diverse situații sau factori, astfel încât să se realizeze menținerea climatului de siguranță și prevenirea stărilor victimale.
Având în vedere faptul că în această perioadă se preconizează a se organiza la nivelul unităților de învățământ liceal baluri ale bobocilor sau acțiuni similare, polițiștii consideră că se impune  dispunerea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea unor incidente și evenimente negative.
În acest sens, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în colaborare cu ISJ Suceava a fost inițiat un Plan de Măsuri pentru monito­rizarea acestor activități și creșterea gradului de siguranță al elevilor participanți.
Astfel, au fost realizate situații centralizatoare privind toate unitățile de învățământ liceal de la nivelul județului Suceava care organizează astfel de activități, cu precizarea datei calendaristice și a locației de desfășurare, dar și a responsabilului de activitate din cadrul școlii și a datelor de contact. De asemenea, au fost demarate acțiuni de verificare și monitorizare a modalității de asigurare cu pază și sisteme de securitate pentru fiecare manifestare organizată.
Totodată, având în vedere experiența anilor anteriori, când activitățile culturale și artistice specifice Balului Bobocilor sunt urmate de acțiuni de recreere și distracție în diverse cluburi sau alte locații, polițiștii au dispus măsuri sporite pentru a nu fi înregistrate evenimente nedorite
cu implicarea tinerilor.
Pe parcursul acestei luni, la nivelul întregului județ, polițiștii de proximitate sau alți polițiști cu atribuții în domeniu vor avea întâlniri cu conducerile liceelor, dar și cu reprezentanții comitetelor de părinți.
Peste 200 de polițiști vor monitoriza locațiile în care se vor organiza petreceri în continuarea balurilor bobocilor. În zonele respective vor fi efectuate controale la unitățile de alimentație publică pentru respectarea legislației privind vânzarea de alcool și tutun către minori. De asemenea, polițiști în ținută civilă vor veghea ca distracția tinerilor să nu depășească limitele legii și să se manifeste în cadru civilizat. Totodată, echipaje de poliție vor supraveghea perimetrul acestor locații, astfel încât tinerii să se poată distra și simți în siguranță.
Încă de la sfârșitul săptămânii trecute, liceele din județ au început deja organizarea balurilor bobocilor, până în prezent neînregistrându-se evenimente negative.
Polițiștii vor fi prezenți în continuare la aceste evenimente și reamintesc atât elevilor, cât și părinților să manifeste respon­sabilitate, să nu consume alcool, să evite situațiile conflictuale și să aibă o conduită preventivă. (D.Z.)

Vezi si

Gheorghe Șoldan, la Rădăuți: ”Chiar din centrul municipiului se vede neputința administrației liberale”

Deputatul Gheorghe Șoldan, candidatul PSD la conducerea Consiliului Județean Suceava, a fost sâmbătă prin Rădăuți, …