Saturday , April 27 2024

Peste 30 de formații din tot județul Suceava, alături de urători din Ucraina și Moldova, vor participa pe 27 decembrie la Festivalul  Internațional al Obiceiurilor de Iarnă

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat joi dimineață că tradiționalul Festival Internațional al Obiceiurilor de Iarnă va avea loc în ziua de 27 decembrie (de Sfântul Ştefan), pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava. Festivalul va fi deschis printr-o inegalabilă paradă, care va pleca de la ora 10.00 din zona Direcției Agricole și a Spitalului Județean.
“Dragi suceveni, dragi români, ne apropiem de sfârșitul anului și  invităm în a treia zi de Crăciun, de Sfântul Ștefan, în centrul Sucevei, la Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă. Peste 30 de formații din tot județul Suceava, din toate vetrele etnofolclorice vor veni cu uratul, cu obiceiuri excepționale, de la rădăcină. Sunt anunțați și urători care vin din Ucraina și din Republica Moldova. Așa cum ați venit în fiecare an, așteptăm luați musafirii, rudele, prietenii și veniți în centrul Sucevei. 
Evenimentul se va desfășura în fața Palatului Administrativ și apoi pe scena din fața Casei de Cultură din Suceava. invităm la Târgul de Crăciun din Centrul Sucevei la un vin fiert și la o vizionare a obiceiurilor adevărate de iarnă din Bucovina. așteptăm cu drag, la mulți ani!”, a transmis Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …