Saturday , May 18 2024

O femeie a fost înșelată de un cumpărător găsit prin intermediul site-ului OLX

O femeie de 41 de ani, din Suceava, a oferit unor persoane un colier și o pereche de cercei din aur pe care le-a scos la vânzare pe OLX, însă a fost păcălită să primească în schimb o monedă din metal până când “cumpărătorii” urmau să-i aducă suma de 2.500 de lei

politiew

La data de 18 iulie 2016, la ora 12.40, Poliția municipiului Suceava a primit o plângere din partea unei localnice în vârstă de 41 de ani, care a reclamat faptul că a fost înșelată cu ocazia comercializării unor produse pe site-ul OLX. In urma verificărilor făcute de polițiști a reieșit că în cursul lunii iunie 2016, femeia a postat un anunț pe site-ul OLX, prin care oferea spre vânzare un set de bijuterii, respectiv un colier și o pereche de cercei din aur la prețul de 900 de euro. Astfel, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care s-a arătat interesată de ofertă și a convenit cu cel care a sunat-o să vândă setul de bijuterii cu suma de 2.500 de lei. In perioada 10 – 15 iunie a.c., la domiciliul sucevencei au venit doi bărbați, care au primit setul de bijuterii, iar aceștia i-au lăsat drept garanție o monedă din metal de culoare galbenă. Ei i-au spus femeii că moneda este din aur și urmau să se întoarcă și să-i dea suma de 2.500 de lei, lucru ce nu s-a mai întâmplat. In următoarele zile, reclamanta a încercat să-i contacteze pe cumpărători, însă aceștia nu au mai răspuns apelurilor și nici sms-urilor. In acest caz a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în vederea prinderii autorilor și recuperării prejudiciului. (D.Z.)
 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …