Friday , April 26 2024

Mobilier nou la Scoala cu clasele I-VIII Brodina

Clădirea a fost finalizată după nouă ani, cât au durat lucrările, iar zilele trecute a ajuns și mobilierul. In această unitate de învățământ învață aproape 250 de elevi. Valoarea totală a investiției a ajuns la aproape jumătate de milion de euro

scoala sadau 1

Scoala gimnaziala din Brodina a fost în sfârșit finalizată, zilele trecute ajungând și mobilierul necesar. Totul a început în anul 2008, ca urmare a indundațiilor care au avut loc pe raza comunei Brodina, iar clădirea în care funcționa școala cu clasele I-VIII a fost grav avariată, fiind absolut necesară reconstrucția acesteia pe un nou amplasament. După nouă ani, clădirea s-a construit și a fost dotată cu logistica necesară pentru a asigura copiilor un proces de învățământ de calitate, iar Primăria a preluat investiția și a introdus școala în circuitul educațional sucevean.”

 In această unitate de învățământ învață aproximativ 250 de elevi, în clasele I-VIII, la care se adaugă și cei mai mici elevi, cei din clasa pregătitoare. Aceștia sunt călăuziți de cinci învățători și 20 de profesori. Noua școală dispune de 14 săli de clasă, un laborator de fizică, unul de chimie și unul pentru biologie – ­geo­grafie. După cum a declarat primarul comunei, Codrin Ilaș Rusu, laboratorul de informatică a fost dotat cu 12 calculatoare de către Fundația Kindergarden. “Fundația a sprijinit și Scoala Falcău cu un radio CD cu MP3 și dulciuri și caiete cu ocazia zilei de Sf. Nicolae și Gădinița Falcău cu un loc de joacă special amenajat cu toate dotările”, a completat primarul comunei Brodina.

scoala sadau 2

Clădirea acestei noi unități de învățământ este structurată pe două niveluri, însumând o suprafața utilă de aproximativ 1.500 de metri pătrați, cu câte două băi pe fiecare nivel. Pe lângă sălile de clasă și laboratoare, școala are și o bibliotecă dotată cu volumele importante din literatura universală, care să vină în sprijinul elevilor. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproape jumătate de milion de euro. “Suntem extrem de mândri că am reușit să finalizăm această lucrare, după atât de mulți ani. Imi amintesc că am început cu un constructor care după un an a intrat în insolvență, stagnând în acest fel toate lucrările. A urmat o nouă perioadă de depunere de proiecte, licitații, contestații. Mă bucur acum să văd toți copiii adunațI într-o singură locație. Ei sunt cei mai câștigați, dar și noi. Inainte învățau în șapte locații, în fostul sediu al Primăriei, în fostul internat. Acum sunt fericiți, se joacă pe holuri, e cald, nu mai sunt geamuri sparte. Profesorii pot acum să aibă pretenții de la ei, pentru că beneficiază de cele mai bune condiții”, a subliniat primarul Codrin Ilaș Rusu. (Cristina RUSTI)

 

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. Felicitari!!