Monday , August 8 2022

Marele Canion de la Salcea

Apele pluviale adunate pe noua pistă a Aeroportului “Stefan cel Mare” au inundat grădinile a 20 de gospodării din orașul Salcea. Sutele de tone de nisip aduse de torentul pluvial direcționat de proiectanții aeroportului pe o singură gură de deversare, subdimensionată, au îngropat culturile oamenilor din aval sub jumătate de metru de aluviuni. Consecința cea mai gravă este însă crearea, în mijlocul imașului de la Salcea, a unui adevărat canion. Apele pluviale de pe pista Aeroportului adunate la un loc și lăsate să coboare singure la vale au săpat în numai două săptămâni de ploi cel mai mare canion din județ. Cu o lățime de peste zece metri și adâncime de până la 15 metri, cu maluri ce se rup de la o zi la alta pe o lungime de peste 200 de metri, “Marele Canion” de sub Aeroportul din Salcea este considerat mai degrabă un fenomen geologic pe care nu vrea să și-l asume nimeni 

 
canion 2


Primarul orașului Salcea, Ilie Lungu, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute Prefectura despre faptul că în partea din vale a Aeroportului “Stefan cel Mare”, acolo unde s-a realizat într-un fel sau altul eliminarea de pe pista Aeroportului a apei pluviale, lucrurile s-au complicat, fiindcă apa provenită de la ploile abundente ce au căzut începând de la jumătatea lunii trecute, direcționată către singura ieșire spre pârâul Salcea, de la o înălțime de mai mulți zeci de metri și fără niciun fel de preocupare asupra zonei în care se va deversa, a produs pagube mari la mai bine de 20 de gospodării din aval. Este vorba în principal de grădinile oamenilor peste care au venit, în valuri, apă cu nisip care s-a adunat în unele locuri pe o grosime de jumătate de metru.
canion 4
Grădini acoperite de aluviuni de peste un metru, invitație între vecini la transformarea grădinilor în plajă
Oltea Dumitraș, una dintre persoanele ale cărei terenuri agricole au fost compromise după ce apa de ploaie căzută pe toată suprafața pistei Aeroportului, direcționată spre vale printr-un făgaș insuficient dimensionat, i-a inundat recolta, a declarat că acum patruzeci de ani și după aceea, pe pârâul Salcea – Erchei mergeau gospodinele cu rufele la clătit. “Au mai fost inundații. In 1970 au fost indundații mult mai mari. Intr-adevăr, ne-a intrat apa în grădină. Dar într-o zi-două s-a retras. Au rămas câteva coșărci de piatră pe care le-am strâns și am făcut agricultură în continuare. Acum, domnii ăștia care au făcut Aeroportul, am fost acolo și am văzut, nu vorbesc în necunoștință de cauză, au lucrat astfel că de pe pistă nu mai merge apa cum era înainte. Atunci, apa se scurgea pe imaș. Si în stânga și în dreapta, nu se cunoștea. Acum au făcut scurgere modernă, cu guri de scurgere, iar toată apa vine la canal. Ei n-au socotit corect debitul pe care îl poate duce canalul acela al lor, una la mână, și a doua, au venit cu o țeavă și cu beton până la buza râpei. De la buza râpei în jos, au lăsat apa să meargă pe bunăvoia ei. Când a fost ruperea asta de nori s-a rupt o falie din imaș de zeci de tone de pământ galben, adus pe pârâu. Cât a fost pârâul drept, s-a mai așezat pe o parte, pe cealaltă, a mai ieșit în drum și a luat-o prin ogradă la niște oameni. Dar când a ajuns în curbă mai mare, apa, cu tot cu lut, a luat-o pe de-a dreptul. Si tot pământul acela galben de la Aeroport s-a așezat pe grădina noastră. Din 40 de ari, 30 au fost acoperiți, într-un loc chiar și cu un strat de un metru și jumătate. Fata mea a vrut să vadă cât e de înalt dâmbul de pământ adus pe ogor și s-a urcat. I-au rămas papucii acolo și am tras-o, gândind că nu o vom mai putea scoate. Parcă erau nisipuri mișcătoare”, spune  Oltea Dumitraș.
femeie salceaEa mai arată că singura soluție este decolmatarea pârâului. Dar nu știe dacă din deal nu va veni un alt val de aluviuni. “Tot ce-am pus primăvara asta, n-am. N-am o legumă, n-am un cartof, n-am o fasolă, sunt sinistrată ca toți sinistrații. Asta s-a întâmplat și nu avem ce face. Până când cei de la Aeroport nu își rezolvă problema, să facă o altă scurgere, pentru că pe râpa aceea nu cred că se mai poate, fiindcă pământul se mișcă, iar groapa este de peste zece metri, vom fi mereu în pericol”, a mai spus Oltea Dumitraș, purtător de cuvânt al oamenilor care își au casele pe marginea pârâului Salcea – Erchei și care au de suferit de pe urma incompetenței proiectanților care s-au ocupat de modernizarea și extinderea Aeroportului “Stefan cel Mare”. Mai în glumă, mai în serios, oamenii care și-au văzut grădinile cu legume acoperite cu un strat gros de nisip s-au încurajat reciproc, apreciind că nu ar fi rău dacă fiecare și-ar cumpăra niște umbrele și ar transforma rândurile de ardei, roșii și cartofi în plaje, să atragă turiștii pe lângă pârâul Erchei, dacă nu va da Dumnezeu vreun alt tsunami.
Marele Canion de din vale de Aeroport
Ajutați de viceprimarul orașului Salcea, Constantin Brânzei, am ajuns chiar în zona de unde a plecat tot necazul pentru locuitorii din vale. Am văzut că, la linia gardului de plasă al Aeroportului “Stefan cel Mare”, este poziționată o gură de deversare cu un diametru sub un metru. Dedesubt, un fel de bazin de decantare, deja colmatat. Urmează un șanț betonat pe o porțiune de câțiva metri care face într-un fel racordul cu vechiul șanț de scurgere al pistei Aeroportului, dalat cu piatră, realizat pe vremea lui Ceaușescu și care își continuă drumul cam 150 de metri. De acolo încep surpăturile. Cumva din dreapta se zărește și un al doilea canal de scurgere cu dale din piatră, construit tot de comuniști, dar acum considerat inutil, astfel încât proiectanții de la Aeroport l-au neglijat. La buza porțiunii de canal ceaușist începe “Marele Canion” din Salcea. Pe măsură ce apa adunată de pe toată pista modernizată și extinsă a aeroportului și-a găsit ca singură cale de scurgere țeava amplasată conform proiectului, a hotărât, odată lăsată liberă, să facă ceea ce știe mai bine: să erodeze.
canion 3In doar câteva zile, pârâiașul inofensiv ce aducea în aval roua de pe pistă s-a transformat, în urma precipitațiilor abundente, într-un monstru care a rupt tot ce a găsit în cale. A săpat mai întâi un mic făgaș, a urmat un torent, o ravenă și, în cele din urmă, un veritabil canion. Pârâiașul argintiu care despărțea imașul satului Salcea, ajutat de pluviala Aeroportului, a devenit un veritabil monstru care a rupt din maluri și a adâncit albia până la mai bine de zece metri adâncime, dezgropând pietre ce nu văzuseră soarele de milioane de ani. Malurile cu iarbă preferată de oile satului au devenit riscante, fiindcă s-au depărtat unul de altul la  zeci de metri, în anumite locuri. Ieri, pârâiașul ce se scurgea de pe pista Aeroportului “Stefan cel Mare” era, în fundul văii create zilele trecute, la fel ca fluviul Colorado din America, insignifiant, privit de la înălțime. Doar canionul pe care l-a creat ad-hoc, cu crăpături periculoase, semnala că nu este bine să te apropii de marginea prăpastiei.
Viceprimarul orașului Salcea, Constantin Brânzei: “Vom evalua pagubele ce au fost produse oamenilor și vom căuta o modalitate de a-i despăgubi”
Viceprimarul orașului Salcea, Constantin Brânzei, acceptă faptul că este vorba despre o catastrofă naturală rezultată în urma acțiunii apelor venite în principal de pe pista Aeroportului. “Au fost ploile din intervalul 28 mai – 4 iunie. Canalul colector al Aeroportului nu a făcut față volumului mare de apă și venind în vale a provocat alunecări de teren, dislocând cantități uriașe de nisip și mâl, pe care le-a dus până în localitate, afectând aproximativ 20 de gospodării, curți și grădini”. Constantin Brânzei a arătat că, deși înainte au mai fost ploi, chiar mai abundente decât cele din acest an, acum pista de aterizare s-a mărit ca suprafață, Aeroportul are un alt sistem de colectare a apelor, iar evacuarea se face doar printr-o conductă din colțul pistei, care dă, așa cum am arătat, într-un canal vechi, pietruit, pe o lungime de 150 de metri.vice salcea
“Mai încolo, dacă scurgerea nu a mai fost betonată sau măcar pietruită, apa a făcut catastrofă. Apa a erodat terenul și a produs aceste surpări fără precedent. Vom evalua pagubele ce au fost produse oamenilor și vom căuta o modalitate de a-i despăgubi”, a declarat viceprimarul Constantin Brânzei, care a arătat că Prefectura a fost înștiințată, s-a constituit o comisie din partea ISU, a Consiliului Județean, reprezentanți ai Aeroportului și ai SGA – Apele Române, care au fost la fața locului și urmează să se tragă concluziile ce se impun. In opinia viceprimarului, ar fi trebuit să se prevadă în proiect un canal betonat care să ducă apa pluvială nu doar până la gardul Aeroportului, ci până acolo unde un debit mai mare să nu producă asemenea dezastre, până în albia pârâului.
Prefectul Constantin Harasim: “Se impune o expertiză, să se vadă dacă extinderea Aeroportului a avut în vedere și tranzitul debitelor pluviale”
Prefectul Constantin Harasim a confirmat că primarul orașului Salcea, Ilie Lungu, a sesizat săptămâna trecută faptul că după ploile abundente de la sfârșitul lunii trecute, începutul acestei luni, la aproximativ 20 de gospodării au fost pagube survenite deversării apelor pluviale din zona pistei Aeroportului. “Intr-o zonă de pantă mărită au creat o ravenă  de mai mulți metri adâncime, iar materialul erodat a provocat prin colmatarea albiei pârâului Salcea, în aval, pagube la circa 20 de locuințe, în principal la grădinile oamenilor din zonă. Se impune o expertiză prin care să se evidențieze dacă lucrările de extindere a Aeroportului au avut în vedere rezolvarea completă a tranzitului debitelor pluviale din această zonă spre cursul de apă receptor. In urma acestei expertize se va stabili ce măsuri vor trebui luate”, a declarat prefectul Constantin Harasim.
Garda de Mediu, în control începând de azi
Adriana Iordache, șefa Gărzii de Mediu Suceava, a opinat că “atâta vreme cât există un pârâu în care se deversează ape de orice fel, de la un agent economic, trebuie să existe o autorizație de la SGA, care să prevadă ce se va întâmpla cu apele industriale, cu apele menajere, cu apele pluviale. Pentru toate acestea trebuie să existe un traseu de evacuare. Nu cred că un Aeroport care a beneficiat de asemenea investiții să nu aibă o stație de epurare. In cursul zilei de mâine (azi, n.r.), vom face o verificare la locul indicat de cetățenii din Salcea și ne vom forma un punct de vedere”, a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache.
Daniel Drăgoi, șeful SGA Suceava, în necunoștință de cauză
Daniel Drăgoi, șeful SGA Suceava, structură din subordinea Administrației Naționale “Apele Române”, cea indicată de către toți ca fiind instituția care a semnat documentele – studiile hidrologice în baza cărora s-a dat avizul pentru dimensionarea rețelei pluviale de pe pista Aeroportului din Salcea – nu știa ieri după-amiază nimic despre acest subiect. Asta pentru că, încă de săptămâna trecută, Daniel Drăgoi a trebuit să participe la o întrunire la nivel de țară tocmai pe probleme de inundații. El a dat însă garanții că va trimite mâine (astăzi, n.r.). o echipă “pe teren”. Ulterior, a revenit telefonic, spunând că toate avizele vizând chestiunile hidrologice în proiectul de extindere a pistei Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea – Suceava au fost semnate la regionala Apelor Române de la Bacău. (Neculai ROSCA)

Vezi si

111 cazuri noi de COVID în județul Suceava. Crește numărul internărilor: 165 de bolnavi spitalizați, 31 fiind copii

111 cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în …

3 comments

  1. Din pacate, s.a adeverit ceea ce v.am sesizat in 11 aprilie, cand v.am trimis poze cu “falia” inca mica si mi.ati raspuns ca veti investiga…

  2. unii cu paguba, alții cu ...

    Firma care a lucrat la modernizarea aeroportului a excavat pamânt din izlaz și la folosit ca umplutură pentru nivelarea terenului din jurul pistei. Astfel, în partea de sud a terenului aeroportului, s-a creat o diferență de nivel între terenul aeroportului și izlaz de aproximativ 1m, iar pe acest făgaș creat, aluviunile de pe deal se deversează în pârâu.Pentru firma ce a lucrat la modernizarea aeroportului a fost mai economic șă folosească pământ din izlaz decât să-l aducă de la o distanță mai mare. Asta este cauza principală pentru aluviunile aduse de apă în pârâu. Apa care se scurge prin canalizația pistei nu are aluviuni.

  3. apa trebuia evacuata cu orice pret de pe aeroport ca domnul director maistru militar general este alergic la apa.