Thursday , May 9 2024

ÎNSCRIEREA ÎN CLASA PREGĂTITOARE: Elevii vor fi distribuiți alfabetic la clase, iar învățătoarele vor fi repartizate prin tragere la sorți

„Am purtat discuții pe această temă și am ajuns la concluzia că varianta cea mai echitabilă este distribuirea copiilor la clase în ordine alfabetică. Urmează să transmitem în școli o adresă prin care vom comunica această decizie”, a declarat Grigore Bocanci, inspector școlar general al IŞJ Suceava. Următorul pas, după realizarea claselor de elevi, va fi repartizarea învățătoarelor la clase, care se va face prin tragere la sorți, în Consiliul de Administrație al școlii. Inscrierile pentru clasa pregătitoare se vor face în perioada 4 – 23 martie, părinții urmând a completa cererile-tip de înscriere la școlile vizate, iar listele cu copiii înscriși în fiecare unitate vor fi afișate pe 1 aprilie

Mâine începe oficial înscrierea pentru clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2020-2021, iar, ca noutate, în acest an părinții nu mai decid decât unitatea școlară ale cărei cursuri le va urma copilul lor. Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava a stabilit cum se vor constitui formațiunile de elevi la clasa pregătitoare și cum vor fi distribuite învățătoarele la clase, astfel că părinții nu-și vor mai putea înscrie preferențial copiii la o anumită învățătoare.
Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021 prevede câteva noutăți, în special în ceea ce privește formarea claselor, după etapa de înscriere, care ar trebui să se facă după principiile echității, asigurării egalității de șanse și al transparenței. Drept urmare, după consultările dintre inspectorii școlari suceveni, s-a luat decizia ca repartizarea elevilor ce urmează a fi înscriși în clasa pregătitoare să se facă alfabetic. ”Am purtat discuții pe această temă și am ajuns la concluzia că varianta cea mai echitabilă este distribuirea copiilor la clase în ordine alfabetică. Urmează să transmitem în școli o adresă prin care vom comunica această decizie”, a declarat Grigore Bocanci, inspector școlar general al IŞJ Suceava.
Săptămâna trecută, în data de 25 februarie, a fost elaborată Procedura operațională privind constituirea formațiunilor de elevi la clasa pregătitoare, în anul școlar 2020-2021, în care sunt cuprinse toate etapele ce urmează a fi derulate în perioada imediat următoare. Conform ­do­cumentului, după soluționarea de către Comisia județeană a cererilor de înscriere a părinților, se vor constitui formațiunile de elevi, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminare și inclu­ziune. ”Elevii din lista finală a copiilor înscriși în clasa pregătitoare în unitatea de învățământ vor fi grupați în categorii, conform criteriilor: fete/ băieți, vârsta (6 ani la 31 august 2020, 6 ani după 31 august 2020), fete/ băieți cu vârsta de 6 ani după 31 decembrie 2020, copii cu cerințe educaționale speciale. Elevii, dispuși alfabetic, vor fi repartizați, în ordine, începând cu clasa pregătitoare A, clasa pregătitoare B etc., de către Comisia de înscriere din unitatea de învățământ. Frații (inclusiv gemenii, tripleții) pot fi repartizați în aceeași clasă dacă părinții au solicitat acest lucru”, se arată în Procedura operațională privind constituirea formațiunilor de elevi la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021.

Tragerea la sorți a învățătoarelor se face în Consiliul de Administrație al școlii

În ceea ce îi privește pe elevii cu CES, aceștia vor fi ordonați alfabetic și repartizați, în ordine, la clasele pregătitoare, astfel încât repartizarea acestora să se facă în mod egal în fiecare clasă.
Următorul pas, după realizarea claselor de elevi, în ordine alfabetică, va fi repartizarea învățătoarelor la clase, care se va face prin tragere la sorți. ”În Consiliul de Administrație vor fi extrași la sorți învățătorii/ institutorii/ profesorii pentru învățământ primar pentru stabilirea ordinii claselor (clasa pregătitoare A, clasa pregătitoare B, clasa pregătitoare C etc.). Listele finale privind constituirea fiecărei formațiuni de studiu la clasa pregătitoare, asumate prin semnătură de directorul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de Admi­nistrație al școlii vor fi afișate/ postate pe site-ul unității de învățământ”, se arată în documentul aprobat de IŞJ Suceava.
Pentru înscrierea în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021 au fost stabilite 355,72 formațiuni de studiu, în care urmează să fie cuprinși 7.119 elevi în clasele pregătitoare. Înscrierile pentru clasa pregătitoare se vor face în perioada 4 – 23 martie, părinții urmând a completa cererile-tip de înscriere la școlile vizate, iar listele cu copiii înscriși în fiecare unitate vor fi afișate pe 1 aprilie. Până în data de 20 martie, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava desfășoară evaluarea psihosomatică a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie a.c., în vederea înscrierii în clasa pregătitoare. Numărul de Tel Verde 0800816230, pus la dispoziție de către IŞJ Suceava tuturor celor care au nevoie de informații sau lămuriri cu privire la circumscripțiile școlare, este disponibil de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.30, și vineri, în intervalul orar 8.00 – 14.00. (Oana NUȚU)

Vezi si

Nicolae Ciucă și Ligia Deca vor participa, mâine, la lansarea candidaților PNL Suceava 

Liderul național al Partidului Național Liberal și președinte al Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, va fi …

No comments

  1. Conteaza la repartizarea ”analfabetica” si prenumele ? ISJ ar trebui sa apeleze la LOTERIA ROMANA pentru repartizarea profesorilor la clase!