Friday , April 26 2024

Flutur despre lucrările Axei strategice Suceava – Iași: „Au început în forță lucrările. Va fi un drum de calitate. Bucuria mare e că a început și tronsonul celălalt, de la Dărmănești”

Marți, 11 august, la Dolhasca, a avut loc o întâlnire tehnică între președintele Consiliului Județean Suceava, ­Gheor­ghe Flutur, cu reprezentanții firmelor de construcții din asocierea care a câștigat licitația pentru modernizarea tronsonului Dolhasca – Suceava al Axei strategice Suceava – Iași pentru a vedea „ce nu merge” în realizarea investiției. „Ce le-am cerut eu insistent este concentrarea de forță aici, pentru că au rămas puțin în urmă. Şi să țină cont că la Dolhasca mai este și o lucrare și de apă și canal, care se suprapune cu drumul. Şi mai întâi trebuie să tragem apa și canalul, și am discutat acest lucru cu primarul de Dolhasca. Am stat de vorbă cu el și am pus lucrurile în regulă ca să nu fie nici o problemă în ceea ce privește desfășurarea lucrărilor în perioada care urmează”, a afirmat președintele CJ Suceava.

De altfel, Gheorghe Flutur a inspectat lucrările de modernizare a drumului județean din orașul Dolhasca, realizate în cadrul proiectului european de modernizare a Axei strategice Suceava – Iași, care pe ­te­ritoriul județului Suceava are o lungime de aproape 76 de kilometri și este compusă din două tronsoane. Primul are o lungime de circa 46 de kilometri și este de la limita cu județul Iași prin satul Budeni până în centrul orașului Dolhasca (DJ 208) iar apoi de acolo spre Suceava prin Liteni, Udești, Bosanci și Ipotești (DJ 208 A) iar al doilea este din Suceava spre Dărmănești prin Frumoasa și Liteni Moara (DJ 209 C) și apoi prin Zaharești, Stroiești, Vâlcele, Costâna (DJ 209D). „În sfârșit sunt mulțumit că au început în forță lucrările. O să vedeți și în zona Dolhasca și la Liteni, unde se lărgește acest drum de la 6,5 la 8 metri, cu tot cu acostament”, a precizat Gheorghe Flutur.

El a amintit că pe acest tronson din Dolhasca spre Suceava vor fi construite două poduri noi iar alte patru vor fi recondiționate și în același timp vor fi construite 76 de podețe transversale noi. „Ne interesează descărcarea apei pentru a nu bălti în această zonă. Va fi un drum de calitate și văd că au împărțit pe sectoare întregul tronson. Au împărțit pentru mai mulți constructori. Aici lucrează cei de la Autotehnorom, dar am văzut că pe o porțiune de drum lucrează și firmele SUCT și Florconstruct, ceea ce pe mine mă bucură foarte mult pentru că o să atacăm și zona Udești și Ştirbăț, unde drumul astăzi nu arată foarte bine dar va arăta bine. E o lucrare mare care costă, din calculele noastre, peste 30 de milioane de euro. și bucuria mare e că a început și tronsonul celălalt de la Dărmănești spre Costâna, Vâlcele, Stroiești, Zaharești și legătura cu Moara”, a declarat Gheorghe Flutur. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

No comments

  1. O intrebare de actualitate, prin vizorul unor aparitii la zi

    “Cum se făceau Blaga sau Flutur că nu știu nimic de banii aduși de Udrea la partid?”

    Citeşte întreaga ştire: Corupția din dosarul Hidroelectrica.

  2. Bine ca se sta la semafor la Milisauti …axa e buna.