Saturday , May 18 2024

Doi șoferi au fost prinși la volan fără permis

Unul dintre ei avea și o alcoolemie de 0.34 mg/l alcool în aerul expirat

În noaptea de miercuri spre joi, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Gălănești, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Frătăuții Vechi, pe DC Mă­neuți au efectuat semnal re­­gulamentar de oprire autoturismului marca VW Golf condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Frătăuții Vechi.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că bărbatul de la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În plus, întrucât emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.34 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și pentru condu­cere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Un echipaj din cadrul Poliției orașului Dolhasca, aflat în misiune, a oprit în trafic miercuri, 19 septembrie, pe DJ 208, pe raza localității Dolhasca, autoturismul Opel Astra condus de un șofer de 24 de ani, localnic.Întrucât conducătorul auto a prezentat un permis de conducere cu caracter provizoriu eliberat de autoritățile din Anglia, care nu-i conferă dreptul de a conduce au­­toturisme pe drumurile publice din România, a fost întocmită documentația specifică infracțiunii constatate în flagrant, iar permisul a fost ridicat pe bază de dovadă. În această cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere». (O.S.)

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …