De la binecuvântare la ură – în doar câţiva paşi

Doru Creţu, un bărbat din zona Humorului care a rămas fără ambele picioare în urma unui accident feroviar petrecut acum 15 ani, trăieşte una dintre cele mai sensibile drame cu putinţă. Ajutat de o fundaţie germană patronată de o nemţoaică originară din Gura Humorului, a fost tratat în Wulzburg – Germania, a primit proteze noi şi vizibilitatea mediatică obişnuită, fiind purtat pe la posturi de radio, televiziune şi pe la ziarele locale. In ţară, binefăcătoarea sa a cumpărat un apartament, trecându-l în contractul de vânzare cumpărare şi pe tânărul la acea vreme Doru Cristian Creţu, ca beneficiar de uzufruct viager. După zece ani, fosta zână bună s-a răzgândit şi vrea să îl dea afară din locuinţa pe care doreşte acum să o vândă. Printre motivele invocate în conflictul iscat – bărbatul invalid a îndrăznit să îşi unească destinele cu o femeie şi, “foarte grav”, şi-a pus internet 

 

Un bărbat din Gura Humorului, Doru Cristian Creţu, ce are amândouă picioarele amputate mai sus de genunchi în urma unui teribil accident feroviar petrecut în iarna anului 2000, pe când avea numai 22 de ani, trăieşte în această perioadă o dramă pe care cu greu şi-ar fi putut-o imagina. Nu este vorba despre lipsa celor necesare traiului, nici că nu are cine să îi fie alături în fiecare zi pentru a-i uşura viaţa pe care o trăieşte de 15 ani în scaunul cu rotile. Problema lui vine tocmai de la cei care, după accidentul suferit, au fost de acord să îl ajute, credea dânsul, în mod necondiţionat. Concret, este pe cale să piardă locuinţa ce i-a fost oferită în urmă cu 12 ani chiar de persoanele care l-au ajutat atunci şi cărora trebuia să le fie recunoscătoare întreaga viaţă.
Un teribil accident feroviar şi o şansă nesperată pentru un tânăr de 22 de ani din Păltinoasa
Doru Creţu este de loc din Păltinoasa, comună de lângă oraşul Gura Humorului. In data de 22 decembrie 2000, când a coborât din tren în gara din localitate, din cauza gheţuşului, picioarele i-au alunecat sub roţile vagonului. Nu a fost nimeni să îl ajute, trenul a pornit şi i-a retezat membrele inferioare, mai sus de genunchi. A supravieţuit grozavului accident, a fost găsit imediat şi transportat la spital. A fost operat, rănile de la monturile rămase au fost cusute, situaţia lui generală s-a stabilizat oarecum, viaţa lui schimbându-se însă total, pentru că avea în perspectivă doar o singură variantă de a se mişca dintr-un loc în altul: scaunul cu rotile. La un an de la accident tânărul Doru Creţu a aflat de la o persoană aflată într-o situaţie asemănătoare că este posibil să apeleze la o asociaţie filantropică ce ar putea să îl trimită în Germania unde să i se monteze două proteze, care i-ar uşura enorm de mult deplasarea şi ar putea implicit să îi ofere speranţa unei vieţi mai apropiate de cea a unui om normal. Curând apelul său, făcut prin intermediul Forumului German din Gura Humorului, a primit răspuns de la Ernestine Steinbacher, germancă originară chiar din din Humor dar plecată din România în anii ’40, care s-a oferit să îl ajute. Este invocat de către Doru Creţu şi bărbatul din România care i-a facilitat această întâlnire ce urma să-i schimbe viaţa, pe numele său Dumitru Varvaroi. Prin intermediul doamnei mai sus amintite, care deţinea fundaţia misionară “Hilfringe e. V Rumanienhilfe E. Steinbacher” şi a lui Dumitru Varvaroi, tânărul infirm a ajuns în Germania, la Spitalul din Wurzburg. Aici a fost internat iar compania producătoare de proteze Haas a fost de acord să realizeze două proteze potrivite pentru tânărul român, în mod gratuit. Un director al companiei a şi declarat pentru o publicaţie locală germană care este singurul document pe care îl avem la dispoziţie privind acea perioadă a vieţii lui Doru Creţu că această investiţie a costat compania 8000 de euro. Mai mult, oraşul german i-a pus la dispoziţie şi un scaun cu rotile, iar firma Haas& Marx l-a reparat pe cel vechi. Ulterior, românul a participat la un program intens de fizioterapie iar medicii germani au apreciat “progresele ieşite din comun” ale pacientului. Mai mult, o cetăţeancă din Germania ar fi pus la dispoziţia lui Doru Creţu suma de 1000 de euro, pentru călătoria de întoarcere în ţara natală.

O casă pentru Doru, un miracol în plus după întoarcerea acasă
Povestea fericită, începută în Germania, care a beneficiat de apariţii în presa scrisă şi audio-vizuală acolo a avut o continuare şi în România. Ernestine Steinbacher deţinătoarea fundaţiei care l-a luat în grijă pe tânărul român s-a oferit să sprijine extinderea casei din Păltinoasa în care pacientul locuia în condiţii improprii. S-a dovedit că acest lucru nu este posibil, fiindcă pe lângă locuinţa veche a familiei Creţu, trecea un pârâu lângă care nu se putea ridica anexa cu toaletă şi cu dotările necesare unei persoane infirme. A venit atunci o soluţie salvatoare, pornită chiar de la venerabila doamnă Steinbacher: să fie cumpărat un apartament în oraşul Gura Humorului, în care Doru Cristian Creţu să locuiască. A fost găsit astfel un apartament în Humor pe care o persoană l-a vândut, în mai 2003, beneficiari fiind Ernestine Steinbacher care a obţinut nudă proprietate şi Doru – Cristian Creţu, ce a obţinut prin acest contract uzufructul viager. In acest fel, bărbatul invalid a obţinut o locuinţă pe care a crezut că o va deţine până la moarte şi a decis ca încet, încet să îşi reorganizeze viaţa. Au trecut zece ani în care a trăit în condiţii mai mult sau mai puţin bune, funcţie de veniturile de la asistenţa socială românească, a mai învăţat şi o meserie, cea de reparator de încălţăminte, a găsit şi o femeie care să fie alături de el.
Zece ani de recunoştinţă au fost irosiţi într-o singură zi
Totul s-a prăbuşit însă în vara anului 2013, atunci când în mod brusc, binefăcătoarea din urmă cu un deceniu însoţit de un fost lider al Forumului German din Humor, pe nume Gheorghe Candrea, a revenit la Gura Humorului, punându-i în vedere lui Doru Creţu că trebuie să părăsească locuinţa, fiindcă doamna din Germania intenţionează să o vândă pentru a-i face zestre unei fete. S-a vehiculat şi un preţ – dacă are 25.000 de euro, poate să o cumpere chiar el iar dacă nu are, apartamentul va fi oricum vândut altcuiva iar el, ca să fie împăcat, ar putea să primească la rândul său 2-3.000 de euro. Nimic mai mult. Luaţi pe nepregătite, Doru şi partenera lui de viaţă Elena, cu care locuia împreună de câţiva ani, nu au ştiut cum să riposteze. Presiunile au urmat şi au fost de la o zi la alta tot mai insistente. I-au fost aduse celui care la începutul anilor 2000 era ţinut cu gingăşie în braţe şi purtat pe la televiziuni, posturi de radio şi redacţii germane ca o victorie a activităţii filantropice, reproşuri dintre cele mai diverse. Mai întâi, că şi-a permis să aibă o parteneră de viaţă. “Ce-aş fi putut să fac singur? Stiţi câte nevoi are un om cu gradul de invaliditate al meu, de dimineaţă când mă trezesc şi până seara, când mă aşez din nou în pat?” întreabă Doru iar femeia de lângă el, Elena, mai adaugă ceva: “Si eu sunt pensionată medical. Ne-am strâns împreună doi oameni care ne ajutăm unul pe celălalt. Nu câştigăm la un loc mai mult de 1.500 de lei lunar. De unde să strângem atâţia bani cât doreşte doamna Steinbacher pentru apartament?”. “Nu voi avea în toată viaţa atâţia bani câţi mi s-au cerut. Pe de altă parte, când a fost cumpărat, apartamentul a costat 250 de milioane de lei vechi – în jur de 6.000 de euro, mult sub preţul cerut acum”. Un alt reproş adresat celor doi este că au internet. “Ca şi când internetul ar fi un lux pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite”, comentează cei doi.
In acest fel, atmosfera dintre foştii binefăcători ai căror ambasador a devenit tot mai pregnant Gheorghe Candrea, acum înlocuit din funcţiile pe care le deţinea la Forumul German din Gura Humorului s-a alterat tot mai mult. A fost şi o încercare, nereuşită, este drept, de evacuare a lui Doru Creţu din locuinţă cu executorul judecătoresc, solicitare respinsă însă de Judecătoria Gura Humorului. A început apoi tăvălugul ju-ridic. In faţa unui mediator în faţa căruia s-a căzut de comun acord să se ajungă înainte de declanşarea unui proces în instanţă, s-au spus lucruri aspre, amintitul Gheorghe Candrea, ca reprezentant al Ernestinei Steinbacher înmulţindu-şi reproşurile la adresa bărbatului invalid. Foarte probabil răspunsurile să fi fost la fel de dârze. Mai ales că Doru Creţu nu a reuşit şi nici acum nu reuşeşte să înţeleagă care este rolul oficial al lui Candrea în acest diferend, de unde atâta pornire de ură din partea lui. Sarabanda demersurilor oficiale fiind astfel declanşată, a venit timpul scrisorilor la factorii de decizie şi audienţele. Au fost depuse plângeri la parchete şi Poliţie, soldate însă cu clasarea dosarului, au fost solicitate audienţe la Avocatul Poporului, de unde s-a obţinut un răspuns lipsit de folos, Creţu a trimis o scrisoare şi la Ambasada Germaniei de unde a fost primit un răspuns sec – instituţia nu se amestecă în chestiunile particulare ale cetăţenilor.
Urmarea predictibilă: un proces lung, costisitor şi umilitor
Singura variantă pentru ca acest delicat caz să fie soluţionat, pe cale juridică, dacă altcumva nu se poate, este deschiderea unui proces. Pentru aceasta însă trebuie ca Doru Creţu să obţină, din Germania, unde a fost internat la începutul anilor 2000, când i-a fost montată proteza toate documentele emise de instituţiile nemţeşti ce l-au avut ca subiect. Vrea să ştie cu certitudine câţi bani au fost strânşi în campania de ajutorare ce i-a fost dedicată, cine a plătit aceşti bani, de ce reprezentanţii furnizorului protezelor cu care a fost dotat a spus că acestea au fost oferite gratuit iar după mai bine de un deceniu i s-a spus că de fapt cea care a cumpărat apartamentul de la Humor pentru el a plătit toate cheltuielile şi în Germania, ce sunt acei 1.000 de euro invocaţi ca fiindu-i oferiţi pentru asigurarea transportului său la întoarcerea în România de care nu a avut ştiinţă până când nu a văzut articolul din ziarul german, zece ani mai târziu, când deja începuse conflictul. Doru Creţu mai are multe alte întrebări la care nu a încercat ani întregi să se gândească fiindcă nu i-au trecut pur şi simplu prin minte, atâta vreme cât  pe Ernestina Steinbacher a considerat-o în tot acel interval, ca pe a doua mamă.
“Dacă aş fi ştiut ce mi se va întâmpla înainte de a împlini 35 de ani, făceam măcar o cerere pentru o locuinţă ANL, la Primărie. Dar acum nu mai am dreptul. Domnul primar Ursaciuc a promis că nu voi fi lăsat fără acoperiş deasupra capului. Dar până atunci vom folosi toate armele legale pe care le avem, cu marele regret că s-a ajuns într-o astfel de situaţie”, au concluzionat Doru şi Elena. (Neculai ROSCA)