Sunday , September 19 2021

Curse aeriene Suceava-Madrid, curse zilnice spre Londra inclusiv iarna și posibile zboruri către Bruxelles

Anunțuri în acest sens au fost făcute, ieri, de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, din capitala Belgiei, unde se află pentru a primi, în numele Sucevei, titlul de „Destinație europeană de excelență”  flutur 19 dec 2017

O primă cursă low-cost de la Sucea­va spre Spania – în capitala regatului spaniol, Madrid – va fi anunțată cât de curând și va opera din următoarele luni, iar Wizz Air va opera curse zilnice de pe Aeroportul „Stefan cel Mare” spre Londra – Luton nu doar în programul de vară – în perioada 25.03.2018 – 27.10.2018 -, ci va menține aceeași frecvență și pe programul de iarnă 2018-2019.

Un anunț oficial în acest sens a fost făcut, ieri, de la Bruxelles, de preșe­­dintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur. „În primul rând, mă bucur foarte mult să pot continua cu veștile bune despre Aeroport. Mai întâi, am vești bune de la Wizz Air, pentru pasagerii Aeroportului Sucea­va. Compania Wizz Air va menține frecvența zilnică a curselor spre Londra – Luton și pentru sezonul de iarnă 2018-2019”, a declarat ieri Gheorghe Flutur. Astfel, în perioada 28.10.2018 – 30.03.2019, Wizz Air va continua să opereze zilnic curse cu destinația Londra – Luton de pe Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava.

Reamintim că Wizz Air a deschis ruta Suceava – Londra în august 2016, inițial cu 4 zboruri pe săptămână. În sezonul de iarnă actual (30 octombrie 2017 – 24 martie 2018), Wizz Air ope­rează 5 curse pe săptămână de pe Aeroportul „Stefan cel Mare” Suceava, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri și duminică.

„Așa cum am spus, pe lângă preocupările de a dezvolta Aeroportul, avem ca prioritate inițierea permanentă de demersuri pentru noi zboruri pe rute internaționale, precum si zboruri interne. Suceava-Madrid va fi primul zbor care va fi introdus, operatorul urmând să facă anunțul în scurt timp”, a declarat Gheorghe Flutur.

De asemenea, șeful administrației județene sucevene a precizat că nu se află la Bruxelles doar pentru a primi, oficial, în numele Sucevei titlul de „Destinație europeană de excelență”, acordat de un organism de specialitate al Comisiei Europene, ci a profitat de această ocazie pentru a iniția discuții și cu privire la eventuale oportunități de dezvoltare și de introducere a unor curse noi pe Aeroportul de la Salcea către capitala regatului belgian. În acest sens, președintele CJ Suceava a mai spus că s-a ținut cont și de semnalele venite din Diaspora.

„Si pentru că sunt, în aceste zile, în Bruxelles, cu ocazia evenimentelor EDEN 2017, vreau să spun că introducerea unui zbor Suceava – Bruxelles este printre priorități, pentru că sunt și foarte multe cereri. Am avut deja discuții cu conducerea TAROM și voi avea și alte întâlniri. Diaspora suceveană din Belgia este foarte activă, transmite solicitări și argumente pentru introducerea zborului Suceava – Bruxelles. Ne ajută foarte mult în discuțiile pe care le avem cu operatorii”, a declarat Gheorghe Flutur. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Bucovina Rădăuți a câștigat derbyul județean cu Șomuz Fălticeni. Foresta a remizat la Vaslui

Bucovina Rădăuți a câștigat primul derby sucevean al sezonului de Liga a III-a, după ce …

One comment

  1. Da ar fi o usurare pt Suceveni !!! De ani buni ne chinuim cu copiii ,venind din Bruxel de 2ua ori pe an spre Bacau sau mai nou prin Iasi,unde si acolo trebuie sa deranjam pe cineva sa ne astepte mai ales in Bacau la miez de noapte!
    Da hotarat vrem un zbor din Bruxel spre Aeroportul Salcea Suceava
    Va multumim anticipat